Într-un gest care pare a sublinia poziţia sa printre cei 1 la sută din vârful ierarhiei sociale americane, un bancher a lăsat bacşiş la un restaurant din California 1,33 dolari, la o notă de 133,54 dolari.
În plus, bancherul a simţit că este necesar să-i dea chelneriţei şi un sfat: el a scris pe nota de plată următorul mesaj: "găseşte-ţi o slujbă adevărată".
Comportamentul bancherului a fost dat în vileag de un angajat al său care l-a însoţit la restaurant şi a fotografiat nota de plată pe care a postat-o ulterior pe blogul său, alături de detalii despre şeful său.
"E suficient să-i menţionezi pe cei 99% în prezenţa şefului meu şi îi vei simţi mânia. El îşi poartă cu atâta mândrie statutul de onoare de a face parte din cei 1%, încât lasă bacşiş 1% de fiecare dată când simte că cei care-l servesc nu se apleacă suficient în faţa Sfinţeniei sale. Şi nu omite să lase de fiecare dată un sfat", a comentat angajatul pe blogul "
"Eu lucrez într-o bancă importantă pentru un şef care reprezintă tot ce este greşit în industria financiară: ignoranţă flagrantă şi dispreţ pentru oricine aflat sub nivelul lui. În acelaşi timp, încasez încă un salariu de aici şi sunt o roată a acestei industrii din ce în ce mai urâte, aşa că am creat acest blog ca un fel de confesiune. Conştiinţa nu-mi va fi pe deplin împăcată, dar sper că va ajuta. Sunt convins că voi fi concediat într-un final", scria pe blogul pe care a fost postată fotografia cu nota de plată.
Mike Wilcox, vice-preşedinte la restaurantul în care a luat masa bancherul, a declarat pentru Huffington Post că va vorbi cu Breanna, chelneriţa care a servit la masa respectivă, pentru a afla dacă îşi aminteşte de bancher şi pentru a verifica dacă a fost tratat corespunzător. "Dacă serviciul ei a fost ireproşabil, vom face tot ce putem pentru a ne revanşa faţă de ea. Oamenii ne cer să îi interzicem accesul bancherului în restaurantul nostru, dar dacă vom obţine mai multe informaţii despre identitatea lui aş vrea, în primul rând, să stăm de vorbă", a spus Wilcox.