Gata, a venit iarna! Vremea s-a dat peste cap în doar câteva ore. Anunțul făcut chiar acum

După ce meteorologii au instituit mai multe coduri galbene și portocalii pentru România, zăpada a început să genereze probleme. Coduri galbene și portocalii vizează intensificări ale vântului, ninsori viscolite și cantități însemnate de precipitații, valabile până joi dimineață.

Poliția Română a anunțat, marți seară, care sunt șoselele care i-ar putea pune la încercare pe șoferi, potrivit antena3.ro

În Harghita

În județul Harghita, pe DN15, între localitățile Toplița și Borsec, traficul rutier se desfășoară pe un fir alternativ. Mai multe autotrenuri nu pot înainta. De asemenea, în condiții de iarnă se circulă și pe DN 13B, între localitățile Bucin și Praid. Se acționează cu material antiderapant.

În Suceava

În județul Suceava, pe DN 17, în zona localității Poiana Stampei (Pasul Tihuța), din cauza precipitațiilor sub formă de ninsoare și a carosabilului alunecos, traficul rutier se desfășoară îngreunat. Se acționează cu material antiderapant.

În Bistrița-Năsăud

În județul Bistrița-Năsăud, traficul se desfășoară în condițiile unui carosabil umed, fără precipitații sub formă de ninsoare.

În Bihor

În județul Bihor, pe DN 75 Băița – Vârtop, s-a despus un strat de zăpadă de 5-10 cm. Traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă. Se acționează cu material antiderapant.

În Covasna

În județul Covasna, pe DN 13 E, între kilometrii 74 -81, între localitățile Zagon – Barcani, se circulă în condiții de iarnă, zapada este bătătorită, cu un strat de 2-3 cm. Se acționează cu material antiderapant.

În Constanța

În schimb, în județul Constanța, vântul e cel care face probleme. Au fost oprite manevrele în Portul Midia și în Bara Sulina.

Traficul aerian nu este afectat.