Jurnalistul a încercat să dezvăluie și să corecteze mai multe afirmații false ale invitatului său, iar discuțiile au ajuns rapid pe un teren mult mai complicat.

Tatulici, Georgescu, NATO și Covid-19

Conversația a început cu subiecte mai ușor de abordat, dar s-a complicat atunci când Georgescu a susținut că NATO ar fi fost responsabil pentru răspândirea COVID-19 în Europa.

„Aici am pus punct”, a mărturisit Tatulici. „Nu am mai rezistat și mi-am pus mâinile în cap. I-am spus: ‘Domnule Georgescu, lăsați-o naiba de treabă, că e gogonată rău’.”

Chiar dacă Tatulici a intervenit, Georgescu a continuat să insiste că orice jurnalist ar trebui să verifice sursele înainte de a respinge o astfel de teorie. Așa că, pentru a adresa afirmațiile, jurnalistul a cerut ajutorul echipei din regie, cerându-le să caute o declarație din partea unui ministru al Sănătății din Danemarca sau Olanda, menționată de Georgescu.

Surpriza a venit atunci când au găsit o știre despre care Georgescu vorbise. Însă, în realitate, mesajul oficialului nu avea nicio legătură cu ceea ce fusese spus: se vorbea despre ajutorul acordat de NATO țărilor membre în lupta împotriva pandemiei, nu despre o implicare a alianței în răspândirea virusului.

Povestea era fix pe dos

„Culmea este că știrea existase, dar conținutul era cu totul diferit. Oficialul respectiv spusese că NATO ajutase țările în gestionarea pandemiei, nu că ar fi fost responsabil pentru răspândirea COVID-ului.

Însă Georgescu a continuat să interpreteze textul în mod greșit”, a adăugat Tatulici, subliniind importanța verificării informațiilor înainte de a le difuza.

Mihai Tatulici
Mihai Tatulici / SURSĂ FOTO: Facebook

Jurnalistul a explicat că, în fața unei asemenea interpretări distorsionate, a considerat inutil să continue dezbaterea.

„Cum puteți citi ceva ce nu există? Cum puteți interpreta așa un text când traducerea spune clar că era vorba despre un raport privind sprijinul oferit în pandemie?”, a spus Mihai Tatulici, descriind momentul ca fiind „de groază” din cauza dezinformării evidente.

„Am început cu de-astea mai simple până ne-am încurcat în fraza lui că NATO a adus Covidul în Europa. La fraza asta n-am mai rezistat. Mi-am pus mâinile în cap și i-am zis: ‘Domnule Georgescu, lăsați-o naiba de treabă, că e gogonată rău’.

El a tot insistat că sunt jurnalist și că eu am sursa să verific. Pe bune? Am strigat la regie la băieți să caute în Danemarca sau Olanda intervenția ministrului Sănătății.

Eu i-am zis că mai sunt un pic ziarist, dar știrea asta n-am văzut-o. Culmea e că știrea exista, doar că femeia aia spunea că NATO a ajutat unele țări membre în lupta împotriva covidului. Nu zicea nimic altceva. Ne-am luat de aici, dar am pasat-o repede, că mi s-a părut de un prost gust îngrozitor”, a povestit Mihai Tatulici.

Tatulici: „Călin Georgescu e procesat”

Jurnalistul spune că a ajuns la concluzia că Georgescu chiar crede toate aceste conspirații.

Mihai Tatulici a povestit, într-un podcast realizat de Lucian Mîndruță, despre o experiență mai puțin plăcută avută cu Călin Georgescu în cadrul unui interviu. Jurnalistul a dezvăluit că la un moment dat i-a spus acestuia o „veste tristă” care l-a făcut să ajungă la concluzia că Georgescu chiar credea în teoriile conspirației pe care le susținea.

Tatulici a spus că, de când au apărut rețelele de socializare, a apărut și o „lume paralelă” plină de teorii ale conspirației, iar discuțiile lor au ajuns să se complice din acest motiv.

Printre subiectele controversate abordate, Tatulici a menționat că i-a explicat invitatului că limba română nu a fost „creată” de romani, așa cum susținea Georgescu, ci a evoluat dintr-o limbă din care au rămas doar câteva cuvinte, iar romanii au venit cu limba latină, dând astfel naștere limbii române.

Georgescu nu iese din paradigma sa

Totuși, Georgescu a continuat să insiste că limba română a creat limba latină, ceea ce l-a enervat pe jurnalist.

În cele din urmă, Tatulici a ajuns să-i spună că nu va ajunge niciodată președinte, dar Georgescu nu părea afectat de această afirmație, iar asta i-a întărit convingerea că invitatul său era „procesat”, adică manipulat de o comunitate sau grup de oameni care l-au ajutat să ajungă la un nivel de înțelegere a mecanismelor de manipulare a maselor.

Tatulici a mai adăugat că Georgescu folosea puține cuvinte și sloganuri, evitând orice enunț care nu se încadra în „paradigma” sa.