Președintele FRF a anunțat că s-a ajuns la un acord în ceea ce privește implementarea VAR în Liga 1. Răzvan Burleanu a transmis că se dorește implementarea acestuia cât mai rapid posibil și primii pași în privința acestui aspect ar urma să fie făcuți la finalul lunii aprilie.
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunțat că s-a ajuns la un acord în ceea ce privește implementarea sistemului VAR în Liga 1. Acesta precizează că, în urma întâlnirilor dintre FRF, LPF și deținătorul drepturilor TV, s-a căzut de acord și se vor face primii pași pentru implementarea sistemului VAR, după cum transmite GSP.
Burleanu spune că Liga trebuie să plătească 250.000 de euro, suma reprezentând jumătate din costul total pe primul an, pentru ca sistemul să fie implementat. Acest lucru s-ar putea întâmpla la finalul lunii aprilie, mai spune președintele FRF, care punctează că odată semnat contractul, ar dura 8 luni până la prima partidă cu VAR.
Dorim implementarea VAR cât mai repede posibil
„Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire între FRF, LPF și deținătorul drepturilor TV. Ieri, la o nouă ședință, au participat și reprezentanți ai cluburilor din Liga 1. Toți ne dorim să implementăm VAR-ul cât mai repede posibil. Ne-am asumat că proiectul trebuie susținut printr-un efort comun.
Costurile totale se ridică la 500.000 de euro în primul, 100.000 de euro în al doilea an, iar în al treilea 150.000 de euro.
O altă concluzie este că se va cunoaște autoritatea CCA în managementul implementării VAR. Nu se va apela la drepturile financiare ale cluburilor. Nu se vor percepe taxe suplimentare în primul an. Ele au spus că sunt de acord ca o parte din cotizație să meargă spre acest proiect.
Alt aspect discutat face referire la faptul ca acest proiect să beneficieze de cea mai înaltă transparență financiară. Dacă la finalul lunii aprilie LPF va identifica cei 250.000 de euro necesari pentru cofinanțare, FRF îi are deja la dispoziție, vom semna acest contract și de acolo să curgă termenul de care avem nevoie pentru primele meciuri”, a spus Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă.