Întrebat dacă există planuri la nivel guvernamental pentru reducerea aparatului bugetar sau măsuri care să vizeze tăierea sau îngheţarea salariilor în sectorul public, Ludovic Orban a spus că obiectivul Guvernului este creșterea veniturilor, inclusiv pentru bugetari, dar această creștere trebuie să vină după creșterile din sectorul privat, nu cum a făcut PSD.
„Obiectivul programului nostru de guvernare este creşterea veniturilor românilor, indiferent dacă veniturile provin din salarii în mediul privat sau salarii în sectorul public, pensii, sau dividente sau alte categorii de venituri, venituri din drepturi de autor. Obiectivul nostru este creşterea acestor venituri. Sigur că întotdeauna creşterea în sectorul public trebuie să urmeze creşterii din sectorul privat – asta este o regulă. Din păcate, PSD la noi a întors practic piramida cu vârful în jos. Creşterile din sectorul public trebuie să urmeze creşterile din sectorul privat pentru că sustenabilitatea unor salarii în sectorul public, a unor cheltuieli în sectorul public trebuie să fie dată de puterea economică care duce la veniturile pe care le colectează bugetul de stat. Ne dorim un stat modern, digitalizat, cu spirit antreprenorial şi un partener al iniţiativelor venite din societate”, a declarat premierul într-un interviu pentru Agerpres.
Cine nu-şi face treaba trebuie să plece din administraţie
Ludovic Orban le transmite funcționarilor să nu se alarmeze pentru că oricine își face treaba nu va fi în pericol. În acest context, premierul a punctat că se va face o îmbunătățire a sistemului de evaluare a funcționarilor publici pentru a se face o diferențiere mai exactă a celor care au rezultate sau nu.
„Simplificarea, debirocratizarea, digitalizarea va reduce probabil numărul de funcţionari în anumite domenii, dar aici îi transmit oricărui funcţionar care îşi face treaba, care este pregătit, că nu trebuie să se simtă în pericol, pot să se simtă în pericol cei care nu-şi fac treaba. Cine nu-şi face treaba trebuie să plece din administraţie, este un lucru normal şi firesc. Vrem inclusiv să îmbunătăţim sistemele de evaluare a performanţelor funcţionarilor publici, astfel încât să-i recompensăm pe aceia care au rezultate, care sunt corecţi, care îşi fac treaba bine şi să-i descurajăm pe cei care merg pe principiul: „Timpul trece, leafa merge”. Digitalizarea în sine îţi dă nişte instrumente, inclusiv pentru conducătorii de instituţii publice, cu care poţi foarte bine să ştii ce fac efectiv funcţionarii din instituţia pe care o conduci”, a mai spus Orban.