Lovitură majoră pentru aproape 100 de bugetari care vor rămâne fără loc de muncă în curând. Se anunță restructurări importante și desființarea a numeroase posturi.
Consiliul Județean Prahova a aprobat, vineri, reducerea, începând cu 1 ianuarie 2021, a 101 posturi din aparatul propriu al administrației județene. Potrivit unui comunicat al CJ Prahova, începând cu data de 1 ianuarie 2021, instituția va avea, în aparatul propriu, un număr de 146 de posturi, față de 247 câte sunt în prezent.
Consilierii județeni au aprobat vineri propunerea președintelui CJ Prahova Iulian Dumitrescu privind reorganizarea și stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate și aprobarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare ale acestuia.
Posturile din noua organigramă vor fi ocupate conform prevederilor legale, pe bază de concurs, se arată în comunicat.
Economie de milioane de lei la buget
Restructurarea va duce la o economie la bugetul instituției previzionat pentru anii 2021-2024 în sumă de circa 48 de milioane de lei. Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, a anunțat că urmează desființarea a două direcții ale Consiliului Județean, acestea însumând alte 164 de posturi, și evaluarea celorlalte structuri și instituții ale administrației publice județene.
„Restructurarea are drept scop gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate și reducerea cheltuielilor de personal, precum și îmbunătățirea și eficientizarea funcționalității activității aparatului de specialitate al Consiliului Județean Prahova prin aplicarea principiilor meritocrației și responsabilității”, se menționează în actul normativ inițiat de Iulian Dumitrescu.
Alegeri parlamentare Prahova
Conform unui anunț postat pe Facebook de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, acesta va deschide împreună cu senatorul Radu Oprea listele organizaţiei judeţene a PSD pentru alegerile parlamentare.
Conform celor postate de Bogdan Toader pe Facebook, acesta va deschide lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor. De asemenea, fostul ministru pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Radu Oprea, va deschide lista PSD Prahova pentru Senat.
Bogdan Toader a candidat, în septembrie, pentru un nou mandat de preşedinte al CJ Prahova, însă a pierdut în faţa candidatului Alianţei PNL-USR-PLUS, senatorul liberal Iulian Dumitrescu, la o diferenţă de aproape 30 de procente.