Este alertă de vreme instabilă de la ANM, meteorologii avertizând asupra temperaturilor scăzute care vor lovi România. Practic, vara s-a cam sfârșit și vine frigul.
Gata, vine frigul în România! Vreme se va strica, va fi în general instabilă iar cei de la ANM au anunțat ploi torențiale și descărcări electrice. Pe arii restrânse se vor înregistra cantități mai importante de apă și vor fi condiții de grindină.
Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii extinse în centrul, sudul, estul teritoriului, la munte și local în rest.
Doar în sud-estul teritoriului vremea va mai fi călduroasă, iar astfel de fenomene vor fi doar pe suprafețe mici și vor apărea cu o probabilitate mai mare seara și noaptea.
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade.
În Capitală, temporar vor fi înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 31…32 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade.
La munte, temperaturile scad dramatic și vor fi semnalate verse cu descărcări electrice. Se vor înregistra temperaturi care nu vor depăși 24 de grade.
Nici la mare vremea nu va mai fi ceea ce a fost. Chiar dacă cei aflați pe litoral vor avea parte de o vreme ce va fi în general însorită, temperaturile nu vor depăși 30 de grade. Nu se vor semnala precipitații, iar vântul va sufla slab.
De altfel, cei de la ANM au emis un Cod galben valabil în intervalul 24 august, ora 10:00 – 25 august, ora 23:00, iar fenomenele vizate sunt reprezentate de instabilitatea atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, în sud-vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe spații mici grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.