Guvernanţa corporativă nu este un concept abstract, este chiar modul în care funcţionează eficient o companie - orice companie -, dar în cazul companiilor de stat acest întreg proces de guvernanţă lipseşte cu desăvârşire, spune Alexandra Gătej, preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR Călători.
Potrivit acesteia, Consiliile de Administraţie de la companiile de stat, în mod tradiţional, aprobau totul – de la cumpărarea de pixuri până la numiri, salarii. Or, acest proces este extrem de ineficient întrucât nu responsabilizează decât conducerea şi lasă loc greşelilor şi fraudelor pornite de jos. ”Ce interes are un şef de departament să documenteze corect un proces dacă ultima semnătură este a Consiliului de Administraţie? Niciunul. De aceea sistemul de guvernanţă corporativă lucrează cu conceptul de conducere executivă. La rândul său, Consiliul de Administraţie este în principal responsabil să pună reguli în companie şi, prin funcţiunea de audit să controleze respectarea lor”, subliniază Gătej.
Totodată, aceasta crede că programul de introducere a Guvernanţei Corporative în companiile de stat prin managerii proveniţi din rândul celor cu mare experienţă corporativă este esențial, iar experienţa pe care o are un asemenea manager este invaluabilă.
”Dacă cel ales la conducerea unei companii de stat nu a condus în mod efectiv organizaţii corporative mari, atunci aceste instrumente îi sunt străine şi nu poate da rezultatele scontate. De aici, după părerea mea, şi eşecurile de până acum”, mai spune Alexandra Gătej. Bineînţeles că mai sunt şi alte argumente care ţin de modul în care acţionarul unic – statul – înţelege să se comporte faţă de această abordare a Guvernanţei Corporative care nu este cunoscută în rândul decidenţilor politici.
”Să nu uităm că este un program susţinut de FMI (Fondul Monetar Internațional), BM (Banca Mondială) şi CE (Comisia Europeană) şi nu de către statul român. De aceea implementarea acestui concept s-a făcut cu diferite grade de rigoare, mai <<a la roumaine>>”, adaugă ea. Alexandra Gătej a fost numită preşedintele Consiliul de Administraţie al CFR Călători în aprilie 2013.