Adriana Saftoiu habar n-are de ziare
Pentru sfaturi pe problema relatiilor cu FMI, premierul a decis sa-i includa in echipa de consultanti si pe principalii reprezentanti ai mass-media. Usor de zis, greu de facut. Solicitata pentru a completa lista de ziaristi, Adriana Saftoiu, purtator de cuvant al Guvernului, a ridicat din umeri cand a venit vorba de presa economica. Reprezentanta Executivului in relatiile cu mass-media
si-a dovedit ignoranta in materie, declarandu-i premierului ca nu cunoaste numele conducatorilor de publicatii economice.

AND indica „sens interzis”
Secretomania din conducerea Administratiei Nationale a Drumurilor nu protejeaza secrete de stat, ci ascunde lipsa de informatii. Interesandu-ne de necesarul anual de indicatoare rutiere, ni s-a sugerat sa sunam la cele sapte directii regionale, deoarece AND nu centralizeaza astfel de date. Cooperant, Danila Bucsa, directorul general al institutiei, ne pune la dispozitie telefoanele acestora. Numai ca, din teritoriu, aflam ca la ordinul aceluiasi domn Bucsa, nimeni nu are voie sa miste in front, respectiv, sa furnizeze informatii, fara acordul scris al acestuia.

Bagajele calatoresc mai mult cu Lufthansa
Pasagerii care apeleaza la serviciile firmei Lufthansa sunt nemultumiti de regimul preferential pe care compania aeriana il ofera bagajelor. Tot mai multe bagaje ale pasagerilor beneficiaza de bonusuri de calatorie, ele ajungand la destinatie cu doua zile mai tarziu, dupa un periplu prelungit prin mai multe orase europene. Astfel, o parte din bagajele intrate in cala avionului pe ruta Porto- Frankfurt – Bucuresti au beneficiat de o prelungire a sejurului european cu peste 48 de ore, pe banii companiei aeriene, dar si pe nervii proprietarilor de drept ai bagajelor.

Restructurare in finante: un departament in plus
Anuntata restructurare a Ministerului Finantelor demareaza in forta: se infiinteaza un nou departament de control, pe langa cel deja existent. Daca vechii controlori pot intra la orice agenti economici, dupa plac, cei din noul departament vor calca doar firmele mari, „cu ramificatii in tara si in strainatate”, dupa cum le definea recent un reprezentant al ministerului.

Functionarii primariei dau autografe pe caramizi
Pe 20 octombrie, a fost pusa piatra de temelie pentru cel mai inalt edificiu din Capitala – Victoria Place. Constructorul acestui imobil, compania franceza, Campenon Bernard, va finaliza lucrarea in 28 de luni, adica in doi ani si patru luni. Ceva mai putin, adica numai doi ani, au fost necesari firmei franceze sa obtina autorizatiile de constructie de la Primaria Capitalei. Ca sa nu ne indreptam cu gandul la alte cauze ale prelungirii negocierilor, banuim ca functionarii primariei au fost nevoiti sa semneze pentru aprobare fiecare caramida care va sta la baza noului edificiu.

La Targu-Mures, dramaturgii sunt bine platiti
La inceputul saptamanii acesteia, Teatrul National din Targu-Mures si-a prezentat, intr-un scurt turneu, la Bucuresti ultimele sale premiere: Macbeth, in regia lui Stefan Iordanescu si Pink Body, piesa lui Radu Macrinici, in regia lui Teodor Cristian Popescu. Pentru piesa sa, talentatul dramaturg, Radu Macrinici, a primit de la teatrul din Targu-Mures suma de 20 de milioane de lei, onorariu destul de neobisnuit pentru un tanar scriitor roman. Sa speram oare ca, in curand, si alti directori de teatre si, de ce nu, editori, vor fi la fel de generosi cu literatura tanara de la noi?

Dana Savuica si Jamie Bergman s-au eclipsat reciproc
La lansarea editiei romanesti a revistei Playboy, printre invitatii care au raspuns intrebarilor ziaristilor s-au aflat si cele doua „atractii” ale primului numar: Dana Savuica si americanca Jamie Bergman. Cand cele doua au intrat in sala, 10-15 fotografi au navalit in jurul modelului american, facandu-i poze aproape un minut, in timp ce doamna Savuica zambea stanjenita celor doi-trei fotoreporteri care o bagau in seama. Cand a venit insa vorba de raspuns la intrebari, romanca i-a lamurit cu tact pe cei care ii reprosau faptul ca este prea imbracata in poze, in timp ce Jamie Bergman a demonstrat ca nu seamana doar fizic cu o papusa Barbie.