Corpul de Control al Primului Ministru a transmis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale un raport privind verificările pe care le-a efectuat recent la Agenţia Domeniilor Statului. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, principalele concluzii ale acestui raport, din care reiese că, în ultimii ani, ADS s-a dovedit foarte ”înțelegătoare” cu concesionarii de terenuri agricole, înregistrând datorii neachitate de către aceștia în valoare de peste 541 milioane RON (circa 120 milioane de euro). ”ADS înregistra la data de 31.03.2012 creanţe în valoare de 541.169.239 RON, bani pe care trebuia să-i încaseze de la datornici, adică societăţi comerciale care au încheiat contracte de exploatare din punct de vedere agricol a terenurilor proprietate privată a statului”- a precizat Daniel Constantin.

Corpul de Control al Primului Ministru a constatat că foarte mulţi debitori nu au fost urmăriţi de ADS, în vederea recuperării datoriilor la timp, astfel încât aceştia au intrat în insolvenţă şi apoi în faliment. Ca urmare, sumele datorate nu mai pot fi recuperate, concesionarii în cauză fiind trecuţi la debitori scoşi din activ. Este vorba de 77.657.853 de euro în 2012, faţă de 33 milioane de euro în 2009. Ca urmare, în această perioadă, valoarea creanţelor înregistrate de ADS în conturi din afara bilanţului s-a majorat cu peste 43%.
Omar Hayssam- țeapă de peste 3 milioane de euro

Inspectorii Corpului de Control al Primului Ministru au constatat că, la 30 ianuarie, 2012, ADS a trecut o datorie de 3,1 milioane de, la S.C. Agrocity Center SRL( firma aparținând lui Omar Hayssam- n.red) în contul 8034 – „Debitori Scoşi din Activ urmăriţi în continuare”(contul în care sunt trecute creanţele pe care ADS le are de la societăţi comerciale radiate prin hotărâri judecătoreşti, în urma finalizării procedurilor de faliment sau insolvenţă). ”ADS a făcut acest lucru, deşi exista o hotărâre a Tribunalului Bacău, prin care administratoriilor acestei societăţi- Omar Hayssam şi Anjad E Nassif- li se atrăgea răspunderea solidară pentru prejudiciul cauzat de societate”- se arată în raportul de control. De asemenea, s-a constatat că ADS a încheiat un contract cu SC Gauss Srl, SC Geoter Proiect SRL şi SC Geosurvey SRL prin care aceste societăţi se angajau să inventarieze suprafeţele administrate de către ADS. Obiectul acestui contract nu a fost îndeplinit. Din 2009 şi până în prezent reprezentanţii ADS nu au luat măsuri pentru a determina situaţia exactă a terenurilor pe care le gestionează.

Culiță Tărâță- cel mai mare datornic

Dar, cel mai mare datornic față de ADS rămâne Culiță Tărâță. Astfel, 25 % din totalul datoriilor restante înregistrate de  ADS, adică, 99.074.319 lei, reprezintă datoria către stat a SC TCE Trei Brazi SRL, din Insula Mare a Brăilei, firmă aparținând senatorului Tărâță. Acesta nu recunoaște datoria și a acționat ADS în instanță, litigiul fiind încă în derulare.  În fine, o altă constatare a controlului este aceea că, în prezent,  ADS deţine, încă, suprafeţe libere de contract, totalizând 39.421 ha. ”Dacă aceste terenuri s-ar fi contractat, s-ar fi putut încasa la bugetul statului o valoare anuală de 10,7 milioane lei”- se arată în raportul întocmit de inspectorii CCPM.

Șefii ADS, cercetați de DNA

La finalul raportului inspectorii precizează: ”Faptele reprezentanţilor Agenţiei Domeniilor Statului, în perioada 2009 – 2012, pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave. Fapta preşedintelui, directorului Direcţiei Executări Contracte şi directorilor Direcţiei Juridice care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, nu  luat măsuri pentru recuperarea acestor creanţe în valoare totală de 38.389.584 lei şi 588.236 USD, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată”. Ca urmare, MADR a trimis raportul la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru cercetarea posibilelor fapte de natură penală.