Câteva evenimente importante au avut loc în ultima perioadă pe scena pieței de energie din România. Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de lege prin care se păstrează redevenţele pe care statul le va colecta de la viitoarele exploatări de gaze şi petrol din Marea Neagră. În al doilea rând, Transgaz anunţă, într-un comunicat, că a primit acordul de mediu pentru gazoductul Vadu – Tranzit 1 (Isaccea – Negru Vodă). În fine, Virgil Metea, directorul general al Romgaz, afirmă, într-un interviu pentru Capital, că „exportul de gaze naturale, nu oricând şi nu în orice condiţii, poate ajuta compania să îşi atingă ţintele de dezvoltare si profitabilitate“. Deși la o primă vedere aceste evenimente par a nu avea nicio legătură între ele, vom încerca să le punem în context, pentru a înţelege cum, chiar în această perioadă, se pun cap la cap iţele unui joc economic şi geopolitic regional, în care România va avea un rol foarte important.

Mai înainte de toate, trebuie să reamintim declarația, făcută în urmă cu câteva luni, pentru Capital, de directorul Black Sea Oil&Gas (deţinută de gigantul american Carlyle), Mark Beacom, când a fost întrebat despre abordarea noii politici de redevenţe a statului român. La acea dată, Ministerul Economiei era condus de actualul premier Mihai Tudose și tocmai primise conducerea comitetului interministerial care urma să stabilească noul sistem de redevenţe, neschimbat în ultimii 13 ani. „Am afirmat în mod constant faptul că stabilitatea fiscală este vitală pentru investitori. La momentul la care investitorii au obţinut aceste perimetre, anumite clauze de stabilitate au fost incluse în lege şi în acordurile de concesiune şi presupunem că aceste prevederi vor fi respectate“, spunea atunci Mark Beacom. Peste şase luni, avem şi răspunsul statului român, probabil unul nu foarte surprinzător pentru americani: redevenţele rămân la acelaşi nivel ca şi până acum. În plus, Transgaz lucrează deja la proiectul care să lege gazele din Marea Neagră de cea mai facilă linie de export, care este pe Isaccea – Negru Vodă, nu pe BRUA, către Ungaria şi Vestul Europei, aşa cum este oficial prezentată ruta de evacuare a gazelor din Marea Neagră. 

„Ideal“

Totul se potriveşte perfect pentru americani în demersul lor de a „ataca“ supremaţia alimentării cu gaz a ţărilor din estul şi sud-estul Europei. În primul rând, concordanţa intervalelor de timp. BSOG a solicitat racordul la Sistemul Naţional de Transport Gaze începând cu 1 iulie 2019. Practic, atunci încep primele livrări. Ori, dacă atunci BRUA, care este cofinanţat de UE, nu este gata pentru a începe livrările către Vest –  a se vedea întîrzierile în acordarea contractului pentru construcţia propriu-zisă a ţevii care leagă Podişor de Giurgiu, apoi a celei care leagă Giurgiu de punctul de ieşire din ţară Arad, există conductele din Dobrogea prin care se poate exporta. Cu o capacitate şi mai mare şi mult mai apropiate de Marea Neagră. Ca un făcut, 2019 este şi anul în care România trebuie să asigure reverse flow pe Tranzit 1 Isaccea – Negru Vodă. Adică să deschidă şi circulaţia inversă pe conductă, nu doar dinspre Rusia, via Ucraina, spre sud, ci şi invers. Mai mult, pe Tranzit 1 va putea să transporte gaze, în ambele direcţii, către Bulgaria şi Ucraina, orice operator economic interesat. Este o noutate a ultimilor trei decenii, pentru că doar ruşii puteau închiria capacitate de tranzit pe acolo, în urma încheierii unor acorduri istorice încă din perioada comunistă. Aceasta era, de altfel, calea gazului lor către Bulgaria, Grecia sau Turcia. Ei bine, monopolul lor se încheie la 1 ianuarie 2019, România fiind avertizată de către UE că intră automat în infrigement dacă nu o face. „Odată ce intră gazul pe conductă, poate ieşi aproape imediat prin punctele principale (către Ucraina şi Bulgaria – n.r.). Conexiunile sunt proiecte europene. Gazele se duc unde sunt cumpărători, adică inclusiv în Ucraina. Dar din 2019-2020“, ne-au transmis reprezentanții Transgaz. Potrivit acestora, potrivirea de interval de timp a reverse flow-ului cu începerea producţiei de gaze din Marea Neagră este „ideală“.

 

Tranzit 1 are o capacitate aproape dublă faţă de BRUA, 7 miliarde de metri cubi faţă de 4 miliarde. Preluarea, chiar şi parţială a alimentării cu gaz a Ucrainei, este dincolo de o lovitură comercială, şi una geostrategică, având în vedere importanţa de orientare a acestei ţări „tampon“ între Est şi Vest. În prezent, Ucraina nu mai ia decât cantităţi mici de gaz din Rusia, după ce a pierdut Crimeea în favoarea ruşilor. Alimentarea se face prin Polonia, Ucraina fiind şi un cumpărător mare de gaz natural lichefiat.

BSOG a anunţat că va începe producţia în 2019, la început cu 500 de milioane de metri cubi pe an, apoi, în scurt timp, cu 1 miliard de metri cubi. Rezervele estimate în perimetrul concesionat de ei sunt de 10 miliarde de metri cubi. Mult mai mari sunt însă rezervele aflate în perimetrele Exxon – Petrom: între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Americanii au anunţat că, în 2018, vor lua decizia finală de investiţie comercială

Astfel, România va deveni un mare exportator de gaze, e adevărat prin intermediul firmelor americane, unul dintre cele mai mari din UE, un lucru deloc de dorit pentru ruşi, pentru care Ucraina, Bulgaria, chiar Grecia şi Turcia, erau piețe tradiţionale. Însă nici ei nu stau pe loc. 

„Pivotul“ ruşilor în Marea Neagră

În Marea Neagră mai există un concesionar de perimetru gazeifer, consorţiul LukOil – Romgaz, care acum este în proces de explorare a zacământului Trident, unde au anunţat rezerve estimate de 30 de miliarde de metri cubi. De la acest consorţiu nu au fost anunţate niciun fel de date privind data probabilă de începere a producţiei, unde va ajunge la ţărm gazoductul lor sau dimensiunea anuală a producţiei. Este şi mai complicat pentru că, odată ce ar începe producţia, LukOil, compania rusească de stat, ar concura în regiune Gazprom, companie rusească de stat. O decizie în acest sens nu poate fi decât politică, la Kremlin „politicul“ contând cel puţin tot atât de mult precum interesul economic.

DIN IMPORTATOR DEVENIM EXPORTATOR

România are, în prezent, un consum anual de circa 12 miliarde de metri cubi, din care circa 10,5 miliarde reprezintă producţia locală a Petrom şi Romgaz, restul reprezentând importuri din Rusia. Concesionarea perimetrelor din Marea Neagră, care a început din 1999, a avut ca scop declarat să asigure securitatea energetică a României, diminuând şi mai mult necesitatea importurilor, dar şi să facă din România un producător major de gaz în regiune. Cât despre preţul cu care vor fi vândute pe piaţa locală gazele din Marea Neagră, este greu de crezut că acestea vor fi supuse vreunui discount. Cum piaţa de achiziţie a preţului gazului se liberalizează de la 1 aprilie, toate gazele disponibile la vânzare de acum înainte vor avea preţ de piaţă.