Protestatarii, cărora li s-au adăugat şi simpli trecători, purtau pancarte pe care scria "nu ne gazaţi apa!" şi "ştim mai mult despre gazele de şist decât miniştrii – daţi-i afară!". În luna iulie a acestui an, autorităţile de la Sofia au încheiat un acord cu grupul petrolier american Chevron în vederea începerii explorărilor pentru gaze de şist în zone întinse din Nord-Vest-ul ţarii.

Organizaţiile ecologiste şi cetaţeni obisnuiţi s-au arătat îngrijoraţi de pericolul ecologic pe care l-ar putea reprezenta aceste exploatări. Aceştia considera că lucrările ar putea afecta izvoarele subterane de apă potabilă, cu consecinţe dezastruoase asupra sănătăţii populaţiei şi asupra agriculturii. Protestatarii au adus aminte şi cazul Frantei, care a interzis aceste exploatări pe teritoriul ţării, precum şi anumite state americane care iau in calcul această variantă.

Explorarea şi extracţia acestor gaze implică introducerea in sol a unor substanţe chimice printr-o metoda numita "fracturare hidraulică", pentru a scoate gazele din rocile respective. Chevron şi-a aratat interesul pentru explorarea gazelor de şist şi în România, în primăvara acestui an.