În august 2022, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu peste 18%
Potrivit INS, în luna august a acestui an, gazele naturale s-au scumpit cu 70,64%. Tot în august 2022, prețul combustibilului s-a scumpit cu 31,48%, faţă de august 2021, iar energia termică s-a scumpit cu 22,98%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna august au fost cartofii, al căror preț s-a majorat cu 54,34%, uleiul comestibil, al cărui preț s-a majorat cu 49,68%, şi făina, al cărui preț s-a majorat cu 34,28%.
În sectorul serviciilor, cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, serviciile de apă, canal, salubritate și transportul CFR. Astfel că:
- transportul aerian s-a scumpit cu 33,91%;
- serviciile de apă, canal, salubritate s-au scumpit cu 21%;
- transportul CFR s-a scumpit cu 20,92%;
În august 2022, cele mai importante creşteri de preţ au fost consemnate la:
- transportul aerian, care s-a scumpit cu 23,89%;
- zahărul, care s-a scumpit cu 9,90%;
- untul, care s-a scumpit cu 6,81%;
- laptele de vacă, care s-a scumpit cu 5,56%.
În august 2022, rata anuală a inflaţiei a urcat de la 14,96% la 15,32%, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au urcat cu 18,22%, tarifele mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 15,98%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,26%.
Prețurile de consum au crescut cu 0,6% în luna august, comparativ cu luna iulie. Dacă ne raportăm la finalul lui 2021, atunci putem observa o creştere de peste 11% a prețurilor de consum.
În august 2022, serviciile de telefonie s-au ieftinit, însă cu numai 0,94%
Din fericire, există câteva bunuri și servicii care s-au ieftin în luna august a acestui an, însă aceste ieftiniri nu ajung nici măcar până la 2%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit, cu 0,94%, aceasta fiind sigura ieftinire din august 2022.
Au existat, însă, câteva produse alimentare care s-au ieftinit în luna august, precum: fructele, legumele și mălaiul. Astfel că:
- fructele proaspete s-au ieftinit cu 1,32%;
- alte legume şi conserve de legume s-au ieftinit cu 1,18%;
- mălaiul s-a ieftinit cu 0,02%;
Potrivit datelor publicate luni, 12 septembrie 2022, de către Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna august, tarifele la combustibili au fost mai mici cu 2,28%, tarifele la servicii de telefonie au fost mai mici cu 0,9%, tarifele la transportul rutier au fost mai mici cu 0,15%, iar tarifele la abonamentele de televiziune au fost mai mici cu 0,06%.