Gazoductul Rusia-Germania, „o afacere proastă pentru Europa”

Proiectul gazoductului Nord Stream 2, prin care Gazprom va aproviziona Germania cu gaze naturale, este "o afacere proastă pentru Europa" pentru că riscă să destabilizeze Ucraina, a afirmat joi, la Stockholm, vicepreşedintele american Joe Biden, relatează AFP şi DPA.

"Din punctul nostru de vedere, cel al SUA, gazoductul Nord Stream 2 este în mod fundamental o afacere proastă pentru Europa", a declarat Biden în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul suedez Stefan Lofven. 

"Ştiu că veţi examina chestiunea, la fel ca şi toţi colegii dumneavoastră. Europa are nevoie de surse diversificate de gaz şi nu, în opinia noastră, de gazoductul Nord Stream 2", i-a spus Biden lui Lofven. 

"Iar a asigura o şi mai mare dependenţă faţă de Rusia în acest moment riscă, cred, o ştiu chiar, să destabilizeze fundamental Ucraina", a adăugat el. 

Acest proiect de gazoduct prin Marea Baltică, care ar scoate Ucraina din viitorul circuit de aprovizionare al UE cu gaz rusesc, divizează statele membre ale blocului comunitar. Polonia şi ţările baltice se opun cu fermitate construcţiei gazoductului. 

UE a importat din Rusia o treime din gazul pe care l-a consumat în 2014 şi unele state din Europa de Est au atins chiar 100%. 

Comisia Europeană, potrivit căreia acest gazoduct prin Marea Baltică riscă să concentreze 80% din importurile de gaz rusesc din UE, a promis să examineze atent conformitatea proiectului cu regulile europene, în special cele de concurenţă. 

"Gazul rusesc poate şi trebuie să fie o parte din piaţa europeană, dar trebuie ca această piaţă să fie deschisă şi concurenţială", a apreciat Biden, reamintind că "fiecare ţară din Europa poate, dacă doreşte, să cumpere din SUA gaz natural lichefiat". 

"Nicio ţară nu ar trebui să fie în măsură să utilizeze energia ca pe o armă. Nicio ţară nu ar trebui să poată utiliza energia pentru a constrânge politic alte naţiuni", a mai spus vicepreşedintele american, referindu-se aproape explicit la întreruperile în aprovizionarea cu gaz rusesc cu care s-a confruntat Ucraina.

SURSA: Agerpres