Gazprom a redus livrările! Au primit o cantitate de gaze naturale cu aproximativ 70% mai mică

Mai precis, OMV a informat luni, 11 iulie, că primeşte o cantitate de gaze naturale cu aproximativ 70% mai mică decât ceea ce a comandat de la Gazprom.

„OMV a fost informat de Gazprom despre o diminuare a aprovizionării cu gaze naturale, ceea ce se traduce astăzi printr-o diminuare cu 70% a volumelor care ajung la terminalul de la Baumgarten”, a informat OMV, conform unui comunicat preluat de reuters.com

Amintim că Austria este foarte dependentă de Rusia pentru aprovizionarea cu gaze naturale, de unde obţine aproximativ 80% din necesarul său de gaze. Totuși, de la mijlocul lunii iunie, livrările de gaze ruseşti spre Austria au fost reduse la aproximativ jumătate din cantitatea convenită.

În acest context, purtătorul de cuvânt al OMV, Andreas Rinofner, a explicat că umplerea depozitelor de gaze va continua în funcție de consumul zilnic şi de achiziţiile suplimentare de pe piaţa spot.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Livrările de gaze rusești spre Germania au fost întrerupte

În altă ordine de idei, livrările de gaze rusești spre Germania au fost întrerupte timp de zece zile pentru lucrări de mentenanță la Nord Stream 1, cea mai importantă conexiune pentru fluxul de gaze naturale.

Astfel, Gazprom a demarat lucrările de mentenanță în cursul dimineții la cele două ramuri ale gazoductului, prin care pompează o mare cantitate de gaze în Germania şi multe alte ţări din Occident.

Amintim că furnizarea de gaze era programată să fie întreruptă de luni, pentru a fi reluată în cursul zilei de 21 iulie. Totuşi, autoritățile din Germania sunt îngrijorate că aprovizionarea cu gaze ruseşti ar putea să nu fie restabilită, în contextul războiului din Ucraina.

Compania publică rusă Gazprom şi-a redus deja semnificativ volumele livrate prin conducta Nord Stream 1, care se întinde pe 1.200 de kilometri şi leagă Rusia de nordul Germaniei, invocând întârzieri în lucrările de reparaţii. Moscova a atribuit întârzierile sancţiunilor impuse de Occident, argument respins de cancelarul german Olaf Scholz.

Totodată, gazoductul Nord Stream 1 era utilizat doar la 40% din capacitatea sa, ceea ce a dus la noi creşteri ale preţului pe piaţa gazelor, potrivit Agenţiei Federale de Reţea din Germania.