În 2022, după izbucnirea războiului din Ucraina, Uniunea Europeană a investit semnificativ în importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) şi a adoptat reglementări pentru a majora capacităţile de stocare, în vederea evitării deficitului în aprovizionare, în urma reducerilor importurilor de gaze ruseşti.
Europa va întâmpina dificultăți în reumplerea capacității de stocare a gazelor
Până pe 16 aprilie, în capacităţile de stocare din Europa erau 56,6 miliarde metri cubi (bcm) de gaze, în scădere față de 58 bcm în aceeași perioadă din 2020, la începutul pandemiei. Potrivit Gazprom, continentul a beneficiat de pe urma vremii relativ blânde, ceea ce s-ar putea să nu se mai întâmple iarna viitoare.
Gigantul rus susține că reumplerea capacităţilor de stocare a gazelor ar putea deveni „o sarcină importantă” pentru companiile europene.
„Operaţiunea va fi dificil de realizat, ţinând cont de deciziile motivate politic, menite să refuze importurile de gaze ruseşti. Volumele de gaze disponibile pe piaţa din Europa vor fi puternic afectate de concurenţa pentru gazele naturale lichefiate”, a transmis Gazprom.
Potrivit datelor Comisiei Europene, în anul 2022, Europa a importat prin conducte 62 de miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, cu 60% mai puțin decât media din ultimii cinci ani.
Iarna următoare ar putea fi mult mai aspră decât cea care tocmai a trecut
Deşi Europa „este mândră că a trecut cu bine prin iarnă”, un raport recent al Agenţiei Internaţionale pentru Energie arată că securitatea aprovizionării cu energie va fi critică în următorul sezon rece, a remarcat Peter Szijjarto săptămâna trecută după întrevederea cu vicepremierul rus Alexander Novak şi cu directorul Rosatom, Alexei Ligaciov.
Nu există garanţii că iarna următoare va fi la fel de blândă cum a fost cea care a trecut, iar nevoile energetice ale Chinei sunt în creştere după ce această ţară şi-a redeschis economia afectată până recent de restricţiile anti-COVID, ceea ce va pune presiune pe piaţa gazelor naturale lichefiate (GNL), a căror capacitate oricum este limitată, a motivat ministrul ungar înţelegerile cu Rusia care să asigure Ungariei aprovizionarea cu energie.
Vă reamintim, de asemenea, că săptămâna trecută, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat, în timpul unei vizite oficiale la Moscova, un acord al Ungariei cu compania rusă Rosatom pentru revizuirea contractului de extindere a centralei nucleare de la Paks, precum şi o înţelegere cu Gazprom asupra unei suplimentări a volumului de gaz rusesc pentru Ungaria, care să fie livrat dacă această ţară va avea nevoie, relatează agenţiile MTI şi EFE.