Lucrările de construcţie pentru secţiunea terestră din Bulgaria a gazoductului South Stream vor începe în luna iulie, a declarat directorul general al Gazprom, Alexey Miller, transmite Novinite.
Potrivit unui comunicat publicat vineri pe pagina de Internet a Gazprom, în scurt timp va fi semnat în Bulgaria un contract pentru livrarea de materiale şi echipamente, construcţii, instruirea personalului şi punerea în funcţiune a conductei de gaze.
'Astăzi doar South Stream poate da Europei garanţii reale cu privire la securitatea energetică', a apreciat Alexey Miller. Potrivit acestuia, în toamna acestui an ar urma să înceapă şi lucrările de construcţia la secţiunea off-shore a conductei, via Marea Neagră, urmând ca primele livrări de gaze naturale prin viitoarea conductă să aibă loc la sfârşitul lui 2015.
În paralel însă, purtătorul de cuvânt al Comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger, a exprimat îngrijorările Comisiei faţă de riscul ca proiectul South Stream să încalce legislaţia UE. 'Comisia se aşteaptă ca Bulgaria să nu adopte o lege care violează normele europene. Dacă South Stream este construit şi operează prin încălcarea legislaţiei UE vor fi sancţiuni', a avertizat Sabine Berger.
Gazoductul South Stream ar urma să se întindă pe o lungime 2.446 km, dintre care 900 km prin Marea Neagră. Capacitatea proiectată a conductei este de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Compania South Stream Transport B.V. este un joint venture internaţional responsabil de construcţia secţiunii submarine a gazoductului South Stream. Acţionarii South Stream Transport sunt Gazprom (Rusia), EDF (Franţa), Wintershall (Germania) şi Eni (Italia).
SURSA: Agerpres