Gazprom a invitat oficial România în proiectul gazoductului South Stream şi a propus autorităţilor române să colaboreze cu Romgaz Mediaş în domeniul explorării şi dezvoltării de zăcăminte de gaze în afara ţării, inclusiv în Federaţia Rusă, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Adriean Videanu.
„Vicepreşedintele Gazprom Alexandr Medvedev mi-a înmânat invitaţia să participăm la South Stream, pe care au dat-o şi Transgaz. Vom analiza cu interes această iniţiativă. România va analiza cu interes orice iniţiativă care contribuie la securitatea energetică a României şi a UE. Suntem preocupaţi de iniţiativele care pot avea un impact pozitiv în plan regional. Am pus la dispoziţia Gazprom toate datele solicititate, astfel încât partea rusă să-şi poată finaliza studiile”, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, într-o conferinţă de presă.
Gazoductul South Stream este dezvoltat de Gazprom împreună cu compania italiană Eni şi este considerat un concurent al Nabucco, susţinut de UE ca alternativă la livrările de gaze ruseşti.
„Legat de South Stream, partea rusă a manifestat disponibilitatea de a discuta, ştiind că Nabucco este prioritatea noastră. Ne-au asigurat că South Stream nu este sub nicio formă concurent al Nabucco, ci complementar. În luna martie va veni o delegaţie de tehnicieni ai Gazprom la Bucureşti, să definitivăm discuţiile. Asta creează premisele unei colaborări de lungă durată (…) În funcţie de datele noi pe care le vom obţine, ne vom pronunţa”, a continuat ministrul.
Colaborare şi la căutarea de zăcăminte
De asemenea, Gazprom este interesat să colaboreze cu Romgaz în zona explorării de zăcăminte de gaze în afara ţării, inclusiv în Rusia. O altă ţară unde Romgaz şi Gazprom ar putea colabora în explorarea de zăcăminte este Irak.
„Unul dintre subiectele discutate a fost colaborarea Gazprom cu Romgaz în explorarea de zăcăminte de gaze în afara graniţelor României, răspunsul fiind pozitiv”, a spus ministrul Economiei.
De asemenea, delegaţia Gazprom, care a avut marţi, la Bucureşti o întâlnire cu Videanu, a abordat şi problemele privind importul direct de gaze ruseşti, precum şi construcţia unor depozite de gaze pe teritoriul României.
„La solicitarea de a importa direct gaze din Rusia, au fost disponibili să începem negocierile, după ce expiră acordurile cu Imex Oil şi WIEE, în 2012, să avem o relaţie directă, atât ca preţ, cât şi ca volume”, a adăugat sursa citată.
Videanu a explicat că, dacă România va importa gaze direct din Rusia, se vor face „economii importante de bani”, fără a oferi mai multe detalii.
Depozitele de gaze
Un alt subiect al discuţiilor a fost colaborarea celor două companii în construcţia de depozite subterane de îmnagazinare a gazelor în România, cu o potenţială capacitate totală de 2-6 miliarde metri cubi.
„De exemplu, depozitul de la Mărgineni ar putea avea între 200 milioane şi două miliarde metri cubi. Avem 9-10 zăcăminte depletate pe care le evaluăm, iar până la începutul lunii martie sper să avem toate datele care să facă obiectul unei decizii în vederea demarării colaborării între Romgaz şi Gazprom. Cumulat, depozitele pe care am putea să le construim au o capacitate între 2-6 miliarde metri cubi”, a afirmat Videanu.
Ministrul a precizat că parteneriatul dintre Romgaz şi Gazprom pe înmagazinare va continua, chiar dacă România nu va face parte din South Stream.
Totodată, partea română a insistat pe colaborarea cu Gazprom în investiţii în producţia de energie pe gaze, răspunsul părţii ruse fiind unul pozitiv. Un alt subiect de discuţie a fost începerea, în luna martie, a tratativelor pentru un nou acord de tranzit al gazelor spre regiunea Balcanică, având în vedere că în 2011 expiră unul dintre contracte.
„Toate discuţiile sunt în progres, legat de obiectivele comune pe care ni le-am stabilit cu Gazprom. Este o relaţie de încredere”, a mai spus Videanu.