Deşi preţul pentru mia de metri cubi de gaz rusesc plătit de europeni, cu sau fără intermediari, este de ordinul sutelor de euro, pentru clienţii săi din Rusia, Gazprom practică preţuri care ni se pot părea modice. Potrivit datelor furnizate de Serviciul Federal pentru Tarife din Rusia (FST Rossii), preţurile practicate de gigantul energetic pe piaţa sa locală sunt surprinzător de mici.

De exemplu, pentru clienţii nerezidenţiali, tariful reglementat în Rusia este pentru al doilea trimestru al anului cuprins între 34-64 USD/1.000 mc, unde cel mai mic preţ este în Yamalo-Neneţia principala regiune producătoare de gaz a Rusiei, iar cel mai mare în ţinuturile din Caucazul de Nord şi stepele dintre Marea Neagră şi Marea Caspică. Tarife mai mari se înregistrează într-o categorie separată, cea a noilor regiuni din reţea Altai şi Arhanghelsk, cu preţuri între 69-88 USD/1.000 mc.

Pentru clienţii rezidenţiali, preţurile sunt între 34-46 USD/1.000 mc, cu extremele în aceleaşi regiuni geografice şi preţurile mari în Altai şi Arhanghelsk de 63-75 USD/1.000 mc.

Pentru europeni, mai scump

În compoziţia preţului pentru clienţii europeni intră şi transportul şi costurile asimilate acestuia, de exemplu taxele impuse de Ucraina pentru tranzitarea teritoriului său. Cu toate acestea, preţuri de circa 350-400 USD/1.000 mc par în continuare imense, aproape de zece ori mai mari.

În orice caz, Rusia poate să jongleze cu preţul până la preţul stabilit de norvegieni pentru gazul lor, preconizat a scădea la circa 550-600 USD/1.000 mc. Spre deosebire de gazul rusesc, cel norvegian este sigur, în cantităţile negociate, la presiunea negociată şi nu există întreruperi.

Tocmai din acest motiv, proiectul Nabucco devine este atât de important, deoarece va aduce Europei noi surse de gaz (Azerbaidjan, Turkmenistan, Turcia cu rol de hub pentru gazele din Iran, Irak şi Egipt), urmând să diversifice paleta de furnizori. Iar concurenţa este elementul principal în scăderea preţurilor.

DETALII:
Tabel cu tarifele la gaz pe regiuni, pentru toate trimestrele anului 2009, în ruble, dolari şi euro (limba engleză, necesită Excel)

Tabel cu tarifele la gaz pe regiuni, pentru toate trimestrele anului 2009, în ruble, dolari şi euro; conţine şi informaţiile tehnice şi formula de calcul (limba rusă, necesită Excel)

Tarifele au fost stabilite de FST Rossii prin ordinul nr. 413-э/11 din 24 decembrie 2008.