Gazprom, unul dintre clienții DAAS România. Exportul a mers sub așteptările companiei

2013 nu a fost un an pe măsura așteptărilor în ceea ce privește exportul pentru DAAS România, consultant și furnizor în domeniul serviciilor și echipamentelor profesionale pentru industriile HoReCa si Retail.

Potrivit datelor companie, ”exportul a mers anul acesta sub așteptările prognozate”, însă DAAS menține investițiile în zona Republicii Moldova și Ucrainei, intenționând să deschidă filială și în Ucraina la sfârșitul anului, după ce anul trecut în noiembrie a fost lansată filiala DAAS Moldova. Altfel, cifra de afaceri bugetată pentru anul acesta este cu cel puțin 10% mai mare față de 23,5 milioane de euro, în 2012.
„Segmentele care au înregistrat creșteri în 2013 sunt Horeca și serviciile. În schimb, retailul care a reprezentat motorul business-ului nostru din ultimii ani a încetinit ritmul expansiunii”, declară Daniel Mocanu, CEO și acționar majoritar DAAS.
De asemenea, potrivit acestuia, proiectele pentru benzinării și cantine, două dintre direcțiile noi vizate în planul de dezvoltare al companiei, au crescut semnificativ anul acesta. În urma expansiunii anunțate anul trecut de Gazprom, DAAS a propus companiei rusești un proiect pilot pentru dotarea shop-urilor din stațiile de benzină cu mobilier, rafturi, bucătărie și vitrine frigorifice. Proiectul a fost acceptat de oficialii companiei și astfel, pe lângă parteneriatele deja existente cu Agip și Lukoil, DAAS a început anul acesta să implementeze proiecte pentru Gazprom.
Mocanu mai spune că service-ul înregistrează o creștere de cel putin 25% față de anul trecut când vânzările au atins 1,5 milioane euro.
„Pentru divizia de retail, planul nostru este să menținem vânzările la valoarea de anul trecut de 16 milioane de euro”, mai spune Daniel Mocanu.
Pentru că în ultimii ani piața spațiilor industriale din România se bucură de investiții importante, iar trendul este crescător, compania a deschis o linie de business dedicată industriei, realizând deja câteva proiecte mari de frig industrial (depozite cu atmosferă controlată pentru carne, lactate și legume-fructe pentru Hanul Vlăsia din apropiere de Snagov, Rod Bun din Brașov și depozite Cora, Kaufland).