Livrările de gaze naturale către Republica Moldova vor fi reduse, după ce compania rusă Gazprom a acuzat Ucraina că înmagazinează o parte din volumele de gaze. Încă de luna trecută Gazprom a anunțat că va reduce livrările din cauza unor dispute cu Chișinăul privind prețul gazelor.
Compania rusă Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova.
Gazprom reduce livrările de gaze către Republica Moldova
Secretarul de Stat în Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării regionale de la Chişinău, Constantin Borosan, a semnalat pe Facebook că Gazprom a rezervat capacităţi ferme de transport ale operatorului gazoductelor ucrainene pentru punctele de conexiune cu Republica Moldova numai pentru un volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi pentru perioada octombrie 2022 – septembrie 2023.
Prin urmare, începând din 1 decembrie livrările de gaze ruseşti pentru Republica Moldova vor scădea cu 56,5% faţă de volumul prevăzut în contractul pe care compania Moldovagaz l-a încheiat cu Gazprom, a indicat oficialul citat.
Gazprom a anunţat de la începutul lunii octombrie diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova, respectiv numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună, motivând această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi refuzul operatorului ucrainean al conductelor de a oferi un ”serviciu integral” pentru transportul acestor gaze.
Potrivit Curţii de Conturi a Republicii Moldova, această ţară a acumulat o datorie de 590,8 milioane de dolari către Gazprom.
Compania rusă, acuzații la adresa Kievului
Într-un comunicat emis marţi, Gazprom a acuzat Ucraina că înmagazinează anumite volume de gaze naturale destinate Republicii Moldova. Potrivit furnizorului rus, volumul gazelor naturale destinate Republicii Moldova şi care intră în Ucraina este mult mai mare decât cel care este transmis într-un final consumatorilor moldoveni, relatează Deschide.md.
„Clarificăm acum toate aceste aspecte. Nu înţelegem care este învinuirea faţă de operatorul de transport din Ucraina. Este un aspect legat de punctele de interconectare, prin care sunt transportate gazele naturale”, a reacţionat secretarul de stat Constantin Borosan, conform aceleiaşi surse.
Confruntată cu reducerea livrărilor de gaze ruseşti, Republica Moldova a diminuat livrările de gaze către regiunea separatistă Transnistria, ceea ce a provocat şi suspendarea livrării de energie electrică din Transnistria, privând această regiune prorusă de venituri semnificative.
Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, împreună cu preşedintele consiliului suprem al regiunii separatiste, Alexandr Korsunov, au trimis o scrisoare comună secretarilor generali ai ONU şi OSCE, António Guterres şi Helga Schmid, în care avertizează asupra riscului unei crize umanitare.