GDF Suez schimbă în ENGIE marca sa comercială şi în România, în cadrul procesului internaţional de rebranding anunţat în luna aprilie a acestui an.
'Schimbarea de marcă este realizată într-un context în care domeniul energiei este marcat de schimbări profunde, iar tranziţia energetică devine o prioritate la scară mondială ce presupune reducerea consumului energetic prin implementarea unor măsuri de eficienţă energetică, digitalizarea informaţiei şi dezvoltarea energiilor nepoluante. ENGIE îşi fixează drept ambiţie aceea de a fi un promotor şi un lider al acestei tranziţii energetice', se arată într-un comunicat al companiei.
Potrivit documentului, logo-ul ENGIE reprezintă soarele care răsare pe planetă, simbolul unui început în lumea energiei. Numele ENGIE a fost ales pentru sonoritatea sa, fiind contragerea cuvântului 'energie'.
În România, procesul de rebranding va avea două etape: în prima etapă, GDF SUEZ Energy România va adopta marca ENGIE pentru produsele şi serviciile comercializate. Denumirea socială a companiei va ramâne însă neschimbată până la o dată care va fi anunţată ulterior. În a doua etapă, procesul de rebranding va fi declinat pentru toate filialele deţinute de către GDF Suez Energy România, respectiv Distrigaz Sud Reţele, Distrigaz Confort, Brăila Winds şi Alizeu Eolian.
ENGIE are 152.900 de angajaţi la nivel mondial şi o cifră de afaceri în 2014 de 74,7 miliarde de euro. ENGIE este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. GDF Suez Energy România este principala filială a Grupului ENGIE în România. Aceasta deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, Distrigaz Confort, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. GDF Suez Energy România şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,5 milioane de clienţi, operează o reţea de 18.500 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au aproximativ 3.650 de angajaţi.