GE va oferi 260,6 milioane acţiuni, sau 51% din titlurile GE Money Bank AS, la un preţ orientativ de 68 coroane (2,83 dolari) până la 85 de coroane per acţiune. Preţul final ar urma să fie anunţat în jurul datei de 5 mai. Un preţ din zona superioară a intervalului vizat ar genera o sumă de 22,15 miliarde de coroane, iar GE ar putea vinde un pachet suplimentar de până la 15% în cadrul unei opţiuni de supra-alocare care poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la debutul tranzacţiilor acţiunilor GE Money Bank la Bursa de la Praga, care ar urma să aibă loc în jurul datei de 6 mai.
"Suntem încântaţi ca, după un răspuns iniţial puternic din partea investitorilor instituţionali, să putem demara IPO. Un alt pas important în devenirea unei bănci independente din Cehia este noul nume al companiei şi noul brand Moneta Money Bank AS", a declarat directorul GE Money Bank, Tomas Spurny, care până în luna septembrie a anului trecut a fost preşedintele executiv al BCR.
Listarea diviziei GE Money din Cehia face parte dintr-un plan strategic al GE de a îţi vinde majoritatea activelor financiare din întreaga lume şi a se concentra pe activităţile industriale.
La începutul acestei luni, General Electric a anunţat că a ajuns la un acord pentru a vinde pachetul majoritar de acţiuni deţinut de divizia sa GE Capital la banca poloneză Bank BPH către Alior Bank SA pentru 1,225 miliarde zloţi (aproximativ 329 milioane de dolari). În anul 2010, GE Money, divizia de servicii financiare a gigantului General Electric, s-a hotărât să plece din România prin vânzarea către Garanti Turcia a pachetelor de acţiuni deţinut la trei instituţii financiare non-bancare – Motoractive IFN SA, Ralfi IFN SA, Domenia Credit IFN SA. AGERPRES