Gebrüder Weiss România, una dintre cele mai importante companii locale de logistică și transporturi, a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 62 milioane de euro, un plus de 7% față de 2017, susținută prin creșteri cu 12% a numărului de transporturi efectuate (la 1,2 milioane de tone) și cu 3% a numărului de angajați. Performanțele locale sunt în linie cu cele ale companiei-mamă, care a raportat, de asemeni, o creștere globală de 8,3% a cifrei de afaceri.
În iunie 2018 a fost finalizată extinderea punctului de lucru de la Sibiu, ridicându-se un nou terminal logistic și un centru de cross-docking pe o suprafață de 4.500 mp, suprafață totală la dispoziția GW România ajungând la circa 60.000 mp. „Anul 2018 ne-a adus satisfacții importante pe planurile pe care ne-am propus dezvoltarea. Mulţumită extinderii, putem veni şi mai bine în întâmpinarea solicitărilor clienţilor şi volumului crescut de comenzi”, declară Viorel Leca, director general al companiei.
Strategie de dezvoltare acordată la trendurile pieței
Portofoliul de produse al companiei a fost extins la finalul anului 2018 prin implementarea pe piața locală a unui serviciu de livrări la domiciliu, nișat pe comenzi tip cargo, de peste 25 kg. GW Pro.line Home cuprinde livrarea comenzilor online direct la adresa consumatorului final, vizând în special produse de mobilier, materiale de construcții sau electronice, și a fost deja testat la nivel internațional de către compania-mamă. Decizia a fost luată atât ca urmare a rezultatelor foarte bune ale Gebrüder Weiss pe piețe precum Austria și Cehia, dar și prin identificarea potențialului la nivel local: o creștere puternică a comenzilor online, cu care actuala infrastructură logistică a curierilor nu poate ține mereu pasul.
Creșterea cifrei de afaceri, a cotei de piață și fidelizarea actualilor parteneri sunt cele mai clare repere pe care compania le are în vedere pentru strategiile existente și viitoare. Pe termen lung, pentru a continua să le ofere clienţilor săi servicii de calitate superioară, Gebrüder Weiss România va investi în continuare în dezvoltarea personalului propriu şi în modernizare tehnologică, sincronizându-se la nevoile din piaţă.
Despre Gebrüder Weiss România
Prezentă în România încă din anul 1994, GW aniversează 25 de ani de experiență pe piața locală. Bazându-se pe o infrastructură națională cu 9 hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova, GW oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim. Din 2018, compania a lansat în România şi un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzile de marfă tip cargo.