Într-un an aflat sub semnul crizei financiare, prin platforma romånească Avangate, destinată distribuţiei online de software la nivel internaţional, s-au efectuat tranzacţii de 20 de milioane de euro, valoare de peste trei ori mai mare decåt cea înregistrată în 2007. Cånd a våndut tehnologia RAV Antivirus către Microsoft în 2003, Radu Georgescu, fondatorul grupului Gecad, nu a dorit să meargă în Statele Unite să lucreze pentru gigantul din industria softwa
Într-un an aflat sub semnul crizei financiare, prin platforma romånească Avangate, destinată distribuţiei online de software la nivel internaţional, s-au efectuat tranzacţii de 20 de milioane de euro, valoare de peste trei ori mai mare decåt cea înregistrată în 2007.
Cånd a våndut tehnologia RAV Antivirus către Microsoft în 2003, Radu Georgescu, fondatorul grupului Gecad, nu a dorit să meargă în Statele Unite să lucreze pentru gigantul din industria software. A preferat să rămånă în ţară şi a păstrat långă el echipa de management şi pe cea de dezvoltare. Aveau o experienţă de peste 11 ani în dezvoltarea şi comercializarea de software la nivel internaţional şi erau în căutarea unei noi oportunităţi de afaceri prin intermediul căreia să îşi pună în valoare expertiza. „Aveam cunoştinţe solide despre cum se poate comercializa un soft pe internet. Ar fi fost o greşeală să nu profităm de acest avantaj. Am decis, atunci, să folosim această experienţă de business pentru a dezvolta o nouă afacere. Aşa a apărut Gecad ePayment şi prima linie de business a companiei: integrarea de soluţii de comerţ electronic pentru piaţa romånească“, spune Carmen Sebe, CEO la Gecad ePayment.
Dar în anul 2004, cånd au lansat primele servicii în acest domeniu, comerţul electronic din Romånia era într-un stadiu incipient de dezvoltare, aşa că echipa a decis să atace şi piaţa globală, care oferea foarte multe oportunităţi. „Avånd la bază aceeaşi platformă, am lansat a doua linie de business, Avangate, dedicată distribuţiei online de software, pe care am gåndit-o din start să aibă acoperire internaţională. Încă de la început am vrut ca Avangate sa fie o platformă completă de comerţ online, destinată producătorilor de software, care să le ofere absolut toate instrumentele de care au nevoie pentru a vinde online“, explică Sebe.
Pentru că piaţa pe care au intrat era foarte competitivă, au decis să ofere servicii cu valoare adăugată mai mare pentru a se diferenţia de jucătorii care ofereau soluţii de plată electronică. Astfel, în acest moment, compania oferă, pe långă platforma de comerţ electronic, şi un soft pentru managementul reţelei de reselleri, un sistem de management al reţelei de afiliaţi, dar şi servicii de internet marketing la nivel global.
Dacă echipa care lucra la această platformă de comerţ electronic a avut în momentul lansării 12 angajaţi, acum a ajuns la 65 de persoane. Nici criza financiară internaţională, care a avut un impact major în Statele Unite şi în Europa de Vest, nu a reuşit să afecteze rezultatele afacerii, numărul de clienţi, producători de software care vånd prin intermediul Avangate, s-a dublat şi a ajuns la aproximativ 500 de companii.
„Pånă în acest moment, nu am fost afectaţi de criză. Vånzările unor clienţi au mai scăzut, însă în sistemul Avangate această scădere este compensată de creşterea numărului de parteneri“, spune Carmen Sebe. „Suntem într-o perioadă în care volumele tranzacţionate prin Avangate cresc rapid, ca urmare a majorării numărului de clienţi. Astfel, dacă în 2006 am tranzacţionat de cåteva sute de mii de euro, în 2007 am tranzacţionat de aproximativ 6,5 milioane de euro, iar în 2008 am ajuns la nivelul de 20 milioane de euro“, adaugă managerul Gecad ePayment.
Dar va reuşi afacerea să îşi menţină ritmul de creştere şi în acest an? Greu de spus. Managerul Gecad nu doreşte să facă nicio prognoză referitoare la cifra de afaceri din 2009, avånd în vedere contextul nefavorabil de pe pieţele internaţionale şi faptul că, în acest moment, criza se apropie cu paşi repezi de Europa de Est şi Comunitatea Statelor Independende, unde sunt situaţi mulţi dintre cei care vånd software prin intermediul platformei. Cu toate acestea, managementul a luat cåteva decizii care speră că vor menţine ritmul ridicat de creştere al businessului. „Pentru 2009 există două direcţii strategice: consolidarea pe piaţa europeană, deoarece mulţi parteneri din Statele Unite îşi îndreaptă vånzările spre Europa, şi dezvoltarea puternică pe pieţele din Comunitatea Statelor Independente, Rusia şi China. Avem deja reprezentanţi de vånzări în Taiwan, iar în prima parte a acestui an vom deschide un birou şi în China, cel mai probabil în Shanghai“, spune Carmen Sebe, care adaugă că se aşteaptă să fie generate venituri consistente şi din promovarea soluţiei de management al canalului de parteneri (ARMS) care a fost lansată în 2008 şi care a început să fie folosită la nivel internaţional de către mari producători de software de talia BitDefender.
«Încă de la început am vrut ca Avangate să fie o platformă completă de comerţ online, dedicată producătorilor de software cărora noi le cunoşteam foarte bine nevoile, care să le ofere absolut toate instrumentele de care au nevoie pentru a vinde online.»
Carmen Sebe, CEO, Gecad ePayment
44 din cei 500 de parteneri ai Avangate care vånd software la nivel global sunt din Romånia. Unii dintre cei mai importanţi clienţi locali sunt BitDefender, SyncRO Soft şi Caphyon