Dezvoltatorul de solutii de mesagerie electronica Axigen, GeCAD Technologies, parte a grupului de firme GeCAD, a semnat miercuri un parteneriat cu compania canadiana specializata in servicii de securitate informatica Getica e-Solutions, care va facilita accesul companiei pe piata canadiana cu solutia Axigen Mail Server, inflormeaza un coumunicat al Axigen.
“Parteneriatul a pornit de la convingerea noastra ca serverul de email integrat si securizat Axigen Mail Server este capabil sa faciliteze munca administratorilor de sistem in foarte mare masura. In acelasi timp, acest produs este flexibil, intuitiv si de incredere, astfel incat detine un avantaj substantial fata de concurenta in acest domeniu. Acordul de distributie semnat astazi reprezinta un important pas strategic pentru noi, intrucat noi posedam cunostintele necesare in ceea ce priveste piata canadiana, in timp ce Axigen ofera o solutie de mesagerie electronica de inalta clasa pentru clientii nostri”, spune Adrian Teodorescu proprietarul firmei Getica e-Solutions.
Axigen Mail Server a fost lansat in ultimul trimestru al anului 2005 de catre compania GeCAD Technologies in urma unei investitii initiale de doua milioane de euro si este distribuit in prezent de peste 50 de parteneri pe glob. Echipa Axigen este formata din aproximativ 60 de angajati, iar compania estimeaza ca pana la sfarsitul anului produsul sau va ajunge sa gestioneze circa un milion de casute postale la nivel mondial.
Getica e-Solutions este o companie ce ofera servicii de securitate informatica, de recuperare si stocare a datelor, precum si de inlaturare a tuturor amenintarilor informatice cunoscute (virusi, troieni, key loggers).
Sursa: Capital 21 Februarie 2007