Gefco continuă negocierile cu Ford România pentru un contract de transport al maşinilor

Discuţiile dintre grupul de transport şi logistică Gefco şi Ford România privind încheierea unui contract de transport al maşinilor produse de constructorul american sunt încă în derulare, a declarat, marţi, Christophe De Korver, managing director Gefco România.

Întrebat dacă s-a semnat contractul cu Ford România, De Korver a răspuns: ”Muncim din greu”, precizând că este vorba despre transport rutier, deoarece Gefco România lucrează doar cu autovehicule pe teritoriul românesc.

Compania Ford a expediat, în luna septembrie, în Germania şi Belgia, 1.600 de automobile B-Max produse la uzina de la Craiova, primele livrări începând pe 10 septembrie.

Societatea CFR Marfă a anunţat, într-un comunicat, că va transporta primele două trenuri cu automobile Ford către Europa, pe relaţiile Craiova – Genk (Belgia) şi Craiova – Koln (Germania), potrivit Agerpres.

Fiecare tren este compus din 19 vagoane, încărcate cu 266 de automobile. Tot în această lună a început şi transportul de autoturisme către Constanţa Port – Agigea Nord.

”Soluţia actuală, care reprezintă rezultatul colaborării dintre CFR Marfă/Rofersped/Hoedlmayr/Ford poate fi considerată un beneficiu atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere al decongestionării traficului rutier în zonă”, se afirmă în comunicatul CFR Marfă.