Cand, la inceputul verii, Goran Ivanisevici castiga la Wimbledon, se parea ca acest an va fi unul de exceptie pentru turneul de tenis ce are loc la mijlocul lui septembrie la Bucuresti. Croatul era deja inscris pe tabloul principal al Gelsor Open Romania si toata lumea astepta cu nerabdare momentul cand acesta va calca din nou pe zgura de la Arenele BNR. Iar acesta nu era singurul argument pentru un turneu spectaculos. O luna mai tarziu, Andrei Pavel castiga turneul de la Montreal, cei 23 de jucatori acceptati pe tabloul principal erau dintre primii 100, iar premiile erau cu 50.000 de dolari mai mari decat cele din anul precedent. Spectacolul promis nu a fost, insa, decat partial. Ivanisevici, accidentat dupa US Open, a preferat sa se menajeze, iar Pavel a iesit in turul al doilea. Asa ca spectacolul a ramas, la fel ca in anii precedenti, in seama „armatei” de jucatori spanioli care participa la turneele pe zgura.
In fiecare an, principala problema a turneului bucurestean a fost lipsa de pe tabloul principal a unor nume care sa aiba rezonanta pentru publicul roman. Aproape nimeni nu neaga faptul ca Galo Blanco, Younes El Aynaoui sau Felix Mantilla nu sunt jucatori valorosi, insa este evident faptul ca romanii ar dori sa vada la Bucuresti si numele grele din circuitul ATP precum Agassi, Kuerten sau Hewitt. Explicatia absentei acestora este totusi evidenta, daca tinem seama de faptul ca Gelsor Open Romania se desfasoara imediat dupa US Open, iar jucatorilor le este greu sa treaca asa de repede de la jocul pe o suprafata rapida la cel pe zgura. Si mai este ceva. Turneul bucurestean este totusi un turneu relativ mic, neatractiv pentru jucatorii din primii zece ai clasamentului ATP. „Cea mai buna perioada pentru un astfel de turneu ar fi undeva in luna mai, cand toti jucatorii prefera zgura pentru a-si pregati jocul pentru Roland Gaross. Insa, pentru ca turneul de la Bucuresti sa se desfasoare atunci, ar trebui sa gasim un altul care are loc in luna mai ai carui organizatori sa isi doreasca un turneu in septembrie. Ceea ce este foarte greu, pentru ca in majoritatea tarilor europene, clima nu mai permite desfasurarea unui astfel de turneu”, ne-a declarat Dan Domnescu, project manager la Gelsor Open Romania.
Un fel de regula nescrisa, care este luata in considerare de organizatorii de turnee de tenis din circuitul ATP, spune ca bugetul unui astfel de eveniment trebuie sa fie cel putin de doua ori mai mare decat premiile acordate participantilor (fara a le lua in considerare pe acestea). Numai ca aceasta regula pare a se aplica in cazul turneelor profitabile, iar Gelsor Open Romania nu figureaza inca pe lista acestora.
Oferta Antenei 1
a fost mai buna
„In primul rand, turneul este organizat de o organizatie non-profit, deci nu ne propunem sa avem profit. Pe de alta parte, la orice turneu din lume are surse de venit pe care aici nu putem conta. De exemplu, numai din vanzarea de bilete si inchirierea de loje pe durata unui turneu, se obtin intre 20-40% din venituri. In Romania nici nu poate fi vorba de un astfel de procent, biletele fiind foarte ieftine, iar copiii sub 12 ani avand acces gratuit. Avem totusi noroc sa nu platim o chirie mare Bancii Nationale, proprietara complexului unde se desfasoara turneul. Noi incercam pe cat posibil sa facem economii”, sustine Dan Domnescu. Vanzarea drepturilor de transmisie TV aduc si ele o parte consistenta din venituri. In Romania, acestea sunt oferite gratuit. De altfel, aceste drepturi au suscitat tot felul de supozitii, pentru ca ele au fost cedate, spre surprinderea tuturor, postului Antena 1, cu toate ca promotorul turneului, Ion Tiriac, este unul dintre actionarii postului rival, Pro TV. Multi au speculat ca Tiriac s-a dus cu turneul la Antena 1 exact cand a intervenit un moment de raceala intre el si Adrian Sarbu, un alt actionar important al Pro TV, procesul acestora tinand multa vreme primele pagini ale ziarelor. Totusi, se pare ca aceste schimbari spectaculoase au avut numai ratiuni economice. „Am cedat drepturile Antenei 1, am primit in schimb spatiu de reclama pentru toti sponsorii turneului. Pentru prima oara, acestora le-am putut oferi un pachet media care a cuprins, pe langa „banner”-ele de pe teren, si posibilitatea aparitiei de spoturi TV. In cazul ofertei Pro TV, aceste clipuri trebuiau platite”, a continuat Dan Domnescu.
ATP a cerut marirea bugetului de premiere
Catalin Tudorache, directorul executiv al turneului, ne-a declarat ca „bugetul intregului eveniment a fost in jur de 700.000 de dolari. Din acestia 500-550.000 de dolari au fost acoperiti de sponsori, Gelsor fiind principalul finantator. Restul de bani sunt scosi din buzunar de domnul Ion Tiriac.”
Atunci cand organiza pentru prima oara turneul de la Bucuresti, Ion Tiriac declara ca Romania nu isi poate permite un astfel de eveniment cu premii mai mari. In acest sens, cresterea bugetului de premiere cu 50.000 de dolari poate parea ca intra in contradictie cu ceea ce fostul mare jucator spunea in urma cu cativa ani. „Aceasta crestere a bugetului de premiere ne-a fost impusa de ATP”, a incheiat Dan Domnescu.
Gelsor Open nu este o afacere pentru Tiriac
20 septembrie 2001, 12:00
Ultima modificare în 20 septembrie 2001, 15:00
Cand, la inceputul verii, Goran Ivanisevici castiga la Wimbledon, se parea ca acest an va fi unul de exceptie pentru turneul de tenis ce are loc la mijlocul lui septembrie la Bucuresti. Croatul era deja inscris pe tabloul principal al Gelsor Open Romania si toata lumea astepta cu nerabdare momentul cand acesta va calca din nou pe zgura de la Arenele BNR. Iar acesta nu era singurul argument pentru un turneu spectaculos. O luna mai tarziu, Andrei Pavel castiga turneul de la Montreal, cei 23 de juc
Etichete: arhiva,
Gelsor Open,
open,
român,
turneu
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook