Gelu Tofan: „Prima mea masinaa fost Obasculanta de 16 tone”

Capital: V-a tremurat mana cand ati semnat contractul cu Michelin pentru vanzarea fabricilor Silvania Zalau si Victoria Floresti?Gelu Tofan: Am trait o stare placuta. Sunt mandru ca am adus in Romania pe liderul mondial in domeniul anvelopelor. Este un lucru benefic pentru Romania, pentru oamenii care lucreaza in fabricile respective si trebuie sa recunosc ca am castigat si eu un ban. Capital: Faptul ca ati vandut liderului mondial v-a determinat sa mai lasati din pretul de vanzare?Gelu Tofan: N

Capital: V-a tremurat mana cand ati semnat contractul cu Michelin pentru vanzarea fabricilor Silvania Zalau si Victoria Floresti?
Gelu Tofan: Am trait o stare placuta. Sunt mandru ca am adus in Romania pe liderul mondial in domeniul anvelopelor. Este un lucru benefic pentru Romania, pentru oamenii care lucreaza in fabricile respective si trebuie sa recunosc ca am castigat si eu un ban.

Capital: Faptul ca ati vandut liderului mondial v-a determinat sa mai lasati din pretul de vanzare?
Gelu Tofan: Nu va ascund ca dealul l-am discutat in paralel cu cei trei mari: Michelin, Good Year, Bridgestone. Fabrica de anvelope pentru camioane Silvania, prin potentialul pe care il are si capacitatea sa instalata, schimba practic ierarhia in primii trei. Daca producatorul de pe locul trei o cumpara si lucra la capacitatea maxima, ajungea pe primul loc sau pe locul doi la camioane. „Puterea de foc” a acestor fabrici influenta ierarhia mondiala.

Capital: Va simtiti capitalist?
Gelu Tofan: E destul de complicat. Cred ca ma simt capitalist cand sunt la birou. Aici, cand sunt pus in fata unor decizii, normal ca am tot soiul de sentimente: stiu ca pot schimba destinul unor oameni sau ca le pot influenta viata, si atunci trebuie sa tin cont de hotararile mele. Cand sunt acasa, pot sa spun ca ma simt un om normal, iar aspectul ideologic – ca sa spun asa – nu conteaza.

Capital: De ce in Romania se pune, inca, semnul egalitatii intre capitalist si parvenit?
Gelu Tofan: Asta se datoreaza felului cum au fost ei prezentati in anii 1990 – 1992. Se asocia automat ideea de om care face afaceri cu cea de om care a delapidat, care a deturnat fonduri, care s-a ocupat cu afaceri necurate. Acest lucru, usor-usor, s-a imprimat in mintea romanilor.

Capital: Politica romaneasca este o afacere profitabila?
Gelu Tofan: Cred ca da, si multi politicieni au dovedit ca prin politica pot sa faca si business foarte bun.

Capital: Vi s-au facut oferte politice?
Gelu Tofan: Am avut propuneri concrete. In 1996, din partea Conventiei Democrate am avut oferta de a fi trecut pe o lista de senatori, pe primul loc, la nu stiu ce judet, si am respins-o. si la alegerile din 2000 am primit oferte si de la stanga, si de la dreapta, dar le-am refuzat, motivand ca am de facut business si ca n-are rost sa incurc lucrurile.

Capital: Se poate face business in Romania fara sa faci politica?
Gelu Tofan: Cu mare greutate. Nu faci politica direct, dar indirect trebuie sa faci, ca daca n-ai relatii in mediul politic, astazi in Romania, nu prea te descurci.

Capital: Dar din lumea fotbalului ati primit oferte sa investiti in echipe?
Gelu Tofan: Am avut doua echipe, una in Divizia A si una in Divizia B, pe care le-am vandut. Cand am cumparat Danubiana, era proaspat promovata in Divizia A si am donat echipa sindicatului, care a vandut-o, a incasat banii si i-a cheltuit. Echipa se numea Danubiana si este actuala Astra Ploiesti. Astra a cumparat locul in Divizia A de la Danubiana. A doua echipa pe care am avut-o a fost Victoria Floresti, in Divizia B. Aceste echipe consumau niste sume imense si eu am hotarat atunci ca e mai bine ca banii care erau alocati fotbalului sa mearga spre alte scopuri.

Capital: Multi patroni ai echipelor sustin ca isi toaca banii in fotbalul autohton.
Gelu Tofan: Acestea sunt niste explicatii puerile. Din cate stiu, fotbalul este o afacere profitabila, daca stii s-o faci. Eu cred ca se castiga bani frumosi din fotbalul romanesc.

Capital: Omul de afaceri pe care-l admirati.
Gelu Tofan: Preferatul meu este John Ford. A pornit de la un garaj si a construit una dintre cele mai mari firme din lume.

Capital: Care a fost prima dumneavoastra masina?
Gelu Tofan: O basculanta Roman de 16 tone, pe care am tras-o in fata blocului si am tinut-o jumatate de an, pana am facut rost de bani, dupa care am transformat-o intr-un autotractor si cu aceasta am pornit afacerile. A doua masina personala a fost tot un camion. De abia a treia a fost un autoturism, la mana a doua, Opel Record.

Capital: Acum ce masina aveti?
Gelu Tofan: Am o masina buna.

Capital: Cand ati mers ultima data cu metroul?
Gelu Tofan: Anul trecut. A nins foarte tare, a fost un blocaj in Piata Victoriei, era o coada interminabila de masini, am lasat masina acolo si am coborat in metrou. In zece minute am ajuns la Brancoveanu, unde avem sediul.

Capital: In ce aveti incredere, in dolar sau euro?
Gelu Tofan: In euro. Am fost afectat de-a lungul timpului de disputa dintre monedele europene si dolar, pentru ca aveam un dezavantaj, exportam pe euro mai mult si importam pe dolari. Acum, dupa ce lucrurile s-au clarificat si fiind in Europa, vrem nu vrem, trebuie sa pariem pe euro.    n

Carte de vizita
Gelu Tofan
· Data si locul nasterii: 15 octombrie, 1960, Todireni, jud. Botosani
· Starea civila: casatorit, doi copii gemeni – Alina si Adrian
· Activitate profesionala:
– presedinte Tofan Grup din 1993;
– membru fondator al Organizatiei
Patronale din Industria de
Prelucrare a Cauciucului (APRIC);
– membru fondator al Asociatiei
Oamenilor de Afaceri (AOAR);
– vicepresedinte UGIR – 1903
(din mai 1998);
vicepresedintele – Confederatiei
Patronatelor din Romania;
presedinte – fondator – Fundatia pentru Teatru si Film Tofan (1994).