Gen. (R) Alexandru Grumaz: Rebelii deraiază „Gambitul Sirian”

Agenția Reuters spune că „s-a schimbat pentru prima dată controlul orașului din 2016, când forțele guvernamentale, susținute de Rusia și Iran, i-au învins pe rebelii care controlau districtele estice ale Alepului”. Assad a promis că îi va zdrobi pe insurgenți – o coaliție de grupuri armate seculare susținute de Turcia și conduse de gruparea Hayat Tahrir al-Sham, o grupare islamistă care a fost desemnată grupare teroristă de către SUA, Rusia, Turcia și alte state europene.

Insurgenții au preluat controlul asupra întregii provincii Idlib în ultimele zile, cel mai îndrăzneț asalt rebel de ani de zile într-un război civil în care liniile frontului au fost în mare parte înghețate începând cu anul 2020. În timpul apogeului conflictului din Siria în urmă cu aproape un deceniu, Alep a fost împărțit în zone controlate de guvern și zone rebele, dar cu ajutorul puterii aeriene ruse și al grupării militante Hezbollah din Liban, regimul președintelui Bashar al-Assad a reușit să recâștige controlul asupra întregului oraș, până la sfârșitul anului 2016. Din acea perioadă, conflictul din Siria a fost aproape static, rebelii fiind în mare parte limitați la guvernarea Idlib, care este adiacent guvernoratului Alep.

În ultimii doi ani regimul Assad părea că revine la echilibru

Dar acea stabilitate s-a dovedit fragilă, dependentă de Rusia, Iran și ”mușchiul militar” al Hezbollah. Aceste elemente de recuzită nu i-au împiedicat pe rebeli să pună mâna pe Alep, iar Assad se confruntă acum cu un atac sângeros pentru a recuceri orașul. Rebelii prin comandamentul lor Fateh Mubin — o sală de operațiuni comune condusă de HTS — organizează o campanie care pare să aibă mai multe obiective diferite subordonate (Comandamentul Operațiunilor Militare, cunoscut anterior ca Al-Fatah al-Mubin sau Marea Cucerire, este o sală comună de operațiuni militare a facțiunilor islamiste și naționaliste ale opoziției siriene care participă la războiul civil sirian).

Forțele de opoziție au capturat bazele Armatei Arabe Siriene (SAA) la nord-est de Hama. Orașul Hama este încojurat iar linile de comunicații și aprovizionare terestre sunt tăiate. Assad a ordonat o majorare cu 50% a salariului soldaților de carieră, a raportat agenția de știri de stat SANA, în timp ce încearcă să-și întărească forțele pentru contraofensivă. O sursă militară, citată de SANA, a raportat „bătălii aprige” împotriva rebelilor din nordul provinciei Hama, adăugând că „avioanele de război comune ruso-siriene” fac parte din efort. De asemenea un grup de ofițeri iranieni a sosit la Damasc. Echipa va fi condusă de generalul Javad Ghaffari, un comandant veteran membru al Forței Quds – filiala de peste mări a Corpul Gărzilor Revoluţionare ale Islamului.

Cine sunt rebelii?

Noua grupare este formată dintr-un spectru larg de forțe de opoziție, de la facțiuni islamiste la moderați. În fruntea lor este Hayat Tahrir al-Sham (HTS), un fost afiliat al Al Qaeda din Siria, care obișnuia să fie numit Frontul Al-Nusra. Grupul a rupt oficial legăturile cu Al Qaeda și a fost conducătorul de facto în guvernoratul Idlib. Lor li s-au alăturat grupuri susținute de Turcia și altele susținute anterior de SUA. Complicând și mai mult situația, Forțele Democratice Siriene (SDF) au preluat unele dintre aceste poziții. Coloana vertebrală a SDF (Forțele Democratice Siriene) sunt luptătorii kurzi dintr-un grup cunoscut sub numele de Unitățile de Protecție ale Poporului (YPG), care au luptat anterior cu alte grupuri de opoziție siriene. Turcia vecină consideră YPG-ul ca o extensie a grupului PKK  pe care îl consideră o organizație teroristă.

Vezi continuare pe EVZ!