Gen. (R) Alexandru Grumaz: Supraviețuirea Europei!
Confruntați cu presiunile președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, care îndeamnă la contribuții financiare europene mai mari la securitatea colectivă, și cu Ucraina care are probleme cu Rusia, mulți dintre liderii continentului încearcă acum să facă progrese în „apărarea europeană”. În spatele retoricii îndrăznețe, însă, proiectul pare a fi mai blocat mai mult ca niciodată, crescând îngrijorarea și chiar consternarea în rândul multor specialiști.
Volodimir Zelenski, la Forumul Economic Mondial de la Davos, marți 21 ianuarie, a ținut o prelegere implacabilă despre limpezimea familiei europene la care țara sa, Ucraina, aspiră, să se alăture. Deși el nu uită niciodată să-și exprime recunoștința față de ”familia” care îi susține țara în război, atât din punct de vedere material, cât și politic, președintele ucrainean a profitat de oportunitatea oferită de venirea la putere a președintelui Donald Trump, cu o zi înainte de discursul său, încercând să scoată Europa din toropeala ei și s-o facă conștientă de provocările care urmează.
El a pictat o imagine perfect realistă a Europei
”O comunitate de state reticente în a ajunge la putere, rămase în urmă în tehnologia și producție de arme, o regiune bogată și dezvoltată, fără alte ambiții decât propriul confort, care a continuat să cumpere gaze din Rusia, totul în timp ce se așteaptă ca SUA să-i asigure securitatea”. ”Europenii- a remarcat el- nici măcar nu știu dacă vor avea un loc la masă în vreo negociere pentru a pune capăt războiului. Vă va asculta Donald Trump sau va negocia cu Rusia și China? Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă pe deplin de ea însăși, astfel încât lumea să nu poată ignora acest lucru”.
Răspunsul este evident: Trump va negocia cu Rusia și China. La Davos vocea Uniunii a fost președinta Comisiei Europene. Ursula von der Leyen, a subliniat necesitatea de a face față la „o nouă eră a concurenței geostrategice dure”. Are perfectă dreptate. Întrebarea este cum asigura europeni securitate propriilor cetățeni? De exemplu, Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene a cerut Europei să adopte o „strategie de carnet de cecuri”, cumpărând mai multe gaze naturale și arme din SUA pentru a rămâne de partea lui Trump. Alți propun alinierea politici europene la cea americană, față de China, și asta în sprijinul asigurării de către America a securității Europei împotriva Rusiei.
Politicieni și militari europeni mai vorbesc și despre interconectarea teatrelor de operațiuni din Europa și Asia. Există mai multe versiuni ale acestei narațiuni: una subliniază rolul Coreei de Nord și Chinei în războiul Rusiei din Ucraina, alta că Taiwan ar putea fi următoarea piesă de domino dacă Ucraina cade. Un al treilea sugerează că o retragere a SUA din Europa care ar putea trimite Europa în brațele Chinei. Multe opinii puține soluții.
Trump 2.0 și alianța NATO
Vorbim de garanții de securitate. Acestea vor însemna – și toți liderii europeni știu asta – să se cheltuiască mai mult pentru apărare. Trump vrea reformarea NATO și creșterea cheltuielilor militare. Trebuie spus că, spre meritul lui Trump, că amenințările pe care le-a adresat partenerilor săi din NATO în timpul primului său mandat au dat în sfârșit roade. Astăzi, 23 din cei 32 de membri ai Alianței Atlantice își dedică cel puțin 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare. România a planificat 2,5% și a cheltuit 1,6%.