Potrivit companiei, airbagul frontal central va fi montat pe autovehiculele crossover de dimensiuni medii Buick Enclave, GMC Acadia, şi Chevrolet Traverse, an model 2013.
Această nouă funcţie de siguranţă va fi inclusă în dotarea standard a modelelor Acadia şi Traverse prevăzute cu scaune cu reglare electrică, precum şi pentru toate modelele Enclave.
Airbagul frontal central este declanşat din partea dreaptă a scaunului şoferului şi este amplasat între scaunele din faţă, aproape de partea centrală a autovehiculului. Acest airbag tubular are rol de reţinere în cazul impacturilor laterale atunci când şoferul este singurul ocupant din faţă, absorbind în acelaşi timp energia de impact dintre şofer şi pasagerul din faţă în cazul unor impacturi laterale din ambele părţi. Airbagul poate asigura, de asemenea, o protecţie optimă în cazul accidentelor soldate cu rostogolirea autovehiculului.
Analiza GM cu privire la baza de date a Sistemului de raportare a victimelor accidentelor rutiere, aparţinând Administraţiei naţionale a siguranţei traficului pe autostradă, a indicat faptul că, în perioada 2004 – 2009, impacturile laterale au produs 11% din numărul total al victimelor aşezate pe scaunele din faţă, care purtau centură de siguranţă, în cazul accidentelor care nu s-au soldat cu răsturnarea autovehiculului, şi în care au fost implicate autovehicule an model 1999 sau mai recente.
Victimele coliziunilor laterale, în care pasagerul în cauză se află pe partea opusă impactului, reprezintă 29% din totalul victimelor aşezate pe scaunele din faţă, care purtau centură de siguranţă în momentul coliziunii.
"Montarea airbagului frontal central nu reprezintă o prevedere a legislaţiei federale şi niciun alt airbag din dotarea autoturismelor existente în prezent pe piaţă nu asigură nivelul de reţinere şi protecţie oferit de acest airbag pasagerilor din faţă," a declarat Scott Thomas, inginer şef în cadrul departamentului Sisteme avansate al GM.
Se estimează că airbagul frontal central va contribui la creşterea performanţelor autovehiculelor în cadrul testelor de impact în care este implicată şi o a treia persoană.
Ediţiile an model 2012 ale modelelor crossover de dimensiuni medii au obţinut punctajul maxim de 5 stele pentru impacturile laterale şi per ansamblu în cadrul Programul de evaluare a autovehiculelor noi al NHTSA şi au fost incluse în topul celor mai sigure autovehicule 2011 de către Institutul de asigurări pentru siguranţa traficului pe autostradă.
"Airbagul frontal central are un adevărat potenţial de salvare a vieţilor umane în cazul impacturilor laterale", a declarat Adrian Lund, preşedintele Institutului de asigurări pentru siguranţa traficului pe autostradă.
GM şi furnizorul de tehnologie Takata au dezvoltat airbagul frontal central în decurs de trei ani, testând mai multe designuri pentru a obţine forma adecvată şi nivelul corespunzător de reţinere şi amortizare pentru diverse tipuri de impacturi şi poziţii ale ocupanţilor. Performanţa deosebită se datorează numeroaselor elemente de design ale acestui sistem de reţinere, cu patent deţinut de ambele companii, luând în considerare în acelaşi timp şi dimensiunile ocupanţilor.
General Motors, unul dintre cei mai mari producători de autovehicule din lume, a fost înfiinţată în anul 1908. Cu sediul central în Detroit, GM are peste 208.000 de angajaţi în toate regiunile importante ale lumii şi activează în peste 120 de ţări.
GM şi partenerii săi strategici produc autoturisme şi camioane în 30 de ţări, comercializându-le şi asigurând lucrări de service pentru aceste autovehicule sub următoarele mărci: Baojun, Buick, Cadillac, Chevrolet, GMC, Daewoo, Holden, Isuzu, Jiefang, Opel, Vauxhall şi Wuling. Cea mai mare piaţă naţională a GM este China, urmată de Statele Unite ale Americii, Brazilia, Marea Britanie, Germania, Canada şi Italia. Filiala GM, OnStar, este lider în industria auto în privinţa siguranţei auto şi a serviciilor de informare.
Sursa: Agerpres