Greco a refuzat să prezinte detalii privind ofertele şi a declarat că orice proces de vânzare ar putea dura câteva luni.
Publicaţia italiană Il Sole 24 Ore a anunţat că printre companiile interesate se află Royal Bank of Canada, Julius Baer, UBP, fondul speculativ Apax şi investitori din Asia.
Mario Greco a prezentat luni strategia de creştere a profitabilităţii companiei italiene în următorii trei ani, prin majorarea investiţiilor în estul Europei şi Asia, reducerea costurilor cu 600 milioane de euro şi extinderea diviziei de asigurări non-viaţă.
Generali, care operează în peste 60 de ţări şi are 82.000 de angajaţi, obţine aproximativ 10% din profitul operaţional în Europa Centrală şi de Est. De asemenea, al treilea asigurator din Europa a înfiinţat sucursale pe principalele pieţe din Asia, inclusiv India şi China.
Reorganizarea Generali va avea ca obiectiv majorarea capitalului şi creşterea profitului, dar nu vor fi reduse dividendele şi nu se vor face concedieri, a afirmat Greco. Acesta a promis un profit operaţional de peste 5 miliarde de euro, faţă de 4 miliarde de euro, aşteptat pentru 2012. De asemenea, noua strategie a Generali vizează până în 2015 o creştere a contribuţiei diviziei de asigurări non-viaţă la aproximativ jumătate din profitul operaţional al companiei, faţă de 35% în prezent.
Generali PPF Holding, un joint-venture între Assicurazioni Generali (51%) şi PPF Group (49 %), deţine în România companiile de asigurări Generali şi Ardaf, în proces de fuziune.
Sursa: Agerpres