Generalul Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA din Europa, a vorbit la emisiunea „ Paşaport diplomatic” despre războaiele din Ucraina și Fâșia Gaza. El a lăsat să se înțeleagă că cele două războaie care au pus pe jar omenirea, cel din Ucraina și cel din Fâșia Gaza, sunt în strânsă legătură.
Ben Hodges crede că cele două războaie sunt strâns legate
Fostul comandant al trupelor SUA din Europa, generalul Ben Hodges este optimist că Rusia va fi înfrântă în Ucraina. El a spus că atacul Hamas, grupare finanțată de Iran, din Israel, are legătură cu conflictul din Ucraina. Asta, deoarece Iranul este cel mai apropiat aliat al Rusiei. Iar Moscova încearcă să abată atenția mondială în altă parte, în condițiile în care simte că nu poate câștiga războiul cu Ucraina.
El a spus că ruşii au făcut paşi mici, dar siguri pentru a destabiliza mai multe state. Atât în apropierea lor, cât și în state din Orientul Mijlociu sau Africa. Iar Hamas a continuat să exploateze starea de fapt, cu acceptul tacit al Israelului, până când au decis să atace.
„Ceea ce vedem acum este sfârșitul dividendului de pace de care ne-am bucurat cu toții la sfârșitul Războiului Rece. Am crezut că asta este, nu mai trebuie să ne îngrijorăm de războiul nuclear cu Uniunea Sovietică și astfel a devenit cunoscut ca un dividend de pace. Problema cu mentalitatea dividendului de pace a fost că toată lumea renunță să facă ceea ce trebuie să facă, uităm că nu a fost sfârșitul istoriei. (…) Războiul din Ucraina este, în opinia mea, o descurajare eșuată, deoarece noi, Occidentul, nu am făcut nimic după ce Rusia a invadat Georgia, nu am făcut nimic în Siria după ce rușii și regimul Assad au trecut peste linia roșie trasată de președintele Obama. Nu am făcut nimic cu adevărat consecvent după ce Rusia a invadat Ucraina în 2014, cei 20 de ani petrecuți în Afganistan au ajuns să fie o catastrofă” a spus generalul american.
Contextul i-a permis Rusiei să atace
Oficialul a declarat că nici în SUA nu a fost o tranziție pașnică a puterii, referindu-se la tragedia din 6 ianuarie 2021, când a fost atacat Capitoliul. El este de părere că în tot acest timp, rușii se gândeau că Occidentul nu va face nimic dacă ar merge mai departe și vor termina treaba în Ucraina. Ben Hodges spune că nici ucrainenii nu au făcut tot ce ar fi trebuit să facă înainte de luna februarie a anului trecut. În aceste condiții, Kremlinul a simțit că ar putea invada Ucraina. Apoi Hamas a atacat Israelul, din Fâșia Gaza.
„Aceasta nu este o coincidență, pentru că sponsorul Hamas este Iranul. Iranul este cel mai apropiat aliat al Rusiei. Rusia avea nevoie de o oarecare distragere a atenției, deoarece campania lor de distrugere a Ucrainei eșuează și, prin urmare, aveau nevoie de distragere a atenției. Cred că asta face parte din ceea ce a generat atacul Hamas asupra Israelului. Bineînţeles, modul în care Hamas a atacat Israelul este mai mult decât un atac terorist normal, în care se aruncă totul în aer. Adică, modul foarte specific în care au ucis brutal femei, copii, oameni în vârstă a fost făcut într-un fel premeditat, am spune, pentru că erau siguri că Netanyahu va reacționa excesiv.
Și, desigur, a făcut-o. Toată lumea din Hamas ar trebui să fie ucisă. Nu le pasă de poporul palestinian. Dar când premierul Netanyahu spune că misiunea este de a distruge Hamas, nu poți distruge Hamas decât dacă elimini cauza principală. Și cauza principală, cred, este că aveți 2 milioane de palestinieni care nu au unde să meargă. Este o situație teribilă pentru ei. Și deci, cine beneficiază de toată chestia asta? În mod clar, Rusia beneficiază cel mai mult de ceea ce s-a întâmplat în Israel, dar și Iranul beneficiază pentru că, deși acest lucru a frânat implementarea Acordurilor Abraham, care ar fi făcut ca țările arabe să se apropie de Israel.
Dar pentru că erau siguri că Israelul, Netanyahu în mod specific va reacționa exagerat și va răspunde cu o asemenea forță, încât ar fi foarte dificil pentru țările arabe, chiar și pentru cele cărora nu le place Hamas sau palestinieni și care se tem de Iran, nu pot fi văzute îmbrățișând sau lucrând cu Israelul. Deci asta este” a declarat generalul.