”O opțiune politică este ceva strict personal și, precum votul ca expresie a acesteia, nu trebuie anunțata, cu atât mai puțin justificata.
Atunci când însă faci pasul spre activism politic, cred că asumarea explicită este un act de normalitate. Nu și justificarea, așa cum ar putea crede unii. Crezi în ceva ce ai impresia că te reprezintă, dar te implici in popularizarea acestei convingeri doar dacă găsești că ar putea ajuta mai multi. Politică în mod activ nu trebuie să faci niciodată pentru tine, pentru profitul tău.
Mai bine de treizeci de ani, supus regulamentelor militare, am evitat orice situație ce ar fi putut da impresia unor simpatii sau antipatii politice. Nu pentru că nu aveam opinii ci pentru că exprimarea acestora in orice mod era contrară normelor ce dădeau sens vieții profesionalele alese.
Am lăsat celorlalți dreptul de a aplauda sau contesta actul politic, rezumandu-ma strict la a transpune în practică, pe zona mea de competență și la maximul abilităților profesionalele, dispozițiile legale ale celor pe care votul majorității îi desemna drept decidenții zilei.
Acum, la mai bine de un an de la trecerea în rezervă, a continua să fiu inert politic mi-ar părea o lașitate.
Vreau să susțin principii și valori, nu persoane sau interese. Nu sunt pro cineva, după cum nu sunt anti cineva, sunt doar PRO România”, a scris Silviu Predoiu.