Cel mai rapid şi mai bine vândut Land Rover vine cu o serie de îmbunătăţiri semnificative la nivel de design şi tehnologii, reconfirmându-şi, astfel, statutul de lider în segmentul său.
Modificările exterioare includ un spoiler faţă nou, două grile noi, faruri LED şi trei modele noi de jante din aliaj. De asemenea, habitaclul Range Rover Evoque este prevăzut cu schimbări ale scaunelor şi uşilor, un sistem nou de infotainement, accesibil printr-un ecran tactil de 8 inch. Vor exista culori şi materiale noi.
Motorul Ingenium TD4, integral din aluminiu, este mai uşor cu până la 20-30kg decât predecesorul sau, având o construcţie mai rigidă a blocului motor şi injectoare cu mase decuplate, asigurând un nivel scăzut al vibraţiilor şi zgomotelor care pătrund în habitaclu. Acest motor este disponibil în două versiuni. Primul, ce dezvoltă 150CP, oferă un consum de combustibil de 4.2l/100km şi are printre cele mai scăzute emisii CO2 din clasă, 109g/km. Această motorizare este cu 18% mai eficientă comparativ cu versiunea Diesel anterioară a modelului Range Rover Evoque. Versiunea mai puternică, de 180CP, oferă un consum de 4.8l/100km şi emisii CO2 de 125g/km. Noile motorizări sunt construite în fabrica de ultimă generaţie din West Midlands, Marea Britanie.
Gurile de ventilaţie de pe capotă, anterior specifice doar modelelor coupe, sunt introduse şi pentru echipările HSE Dynamic şi Autobiography la versiunile în cinci uşi, adăugându-le o tentă sportivă. Noul hayon include o lampă de stop cu LED, mai lată şi mai subţire, care se integrează mult mai bine în eleronul spate şi încorporează antena 3G, pentru un semnal GSM îmbunătăţit.
Modelul Range Rover Evoque 2016 va fi disponibil spre vânzare la finalul acestui an.
În ţara noastră erau înmatriculate, la sfârşitul anului 2014, 1.294 vehicule Range Rover Evoque, conform datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.