An de an expoziția auto de la Geneva atrage producători din întreaga lume dornici de a își prezenta cele mai noi creații. Zeci de concepte, studii de design și vehicule de serie venite parcă din altă lume se aliniază la standuri, însă printre acestea pot fi descoperite și rare autoturisme destinate oamenilor de rând.
Singura expoziție auto europeană majoră care se desfășoară anual, Geneva International Motor Show a ajuns în 2016 la cea de-a 86-a ediție. Rampă de lansare a mii de vehicule în lunga sa istorie, acest Salon a rămas o locație preferată de majoritatea producătorilor auto din întreaga lume. În primul rând pentru că nu este „expoziția de casă” a nimănui și, mai apoi, pentru că se desfășoară la începutul anului, fapt ce lasă timp constructorilor să lanseze în lunile următoare noile produse pe piețele din întreaga lume. La ediția din 2016 a Geneva Motor Show participă – între 3 și 13 martie – 200 de expozanți din 30 de țări. Conform organizatorilor aceștia ocupă peste 77.000 de metri pătrați în cele șapte hale de la Palexpo, centrul expozițional de la marginea Genevei. „Între 650.000 și 700.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a expoziției. Toți marii producători auto, alături de case de design și specialiști în tuning sunt prezenți la eveniment, un semn al încrederii acestora în Geneva Motor Show și o dovadă a plasării evenimentului printre primele cinci de acest fel din lume”, a declarat Maurice Turrettini, președintele expoziției.
Mașini „normale” ascunse printe bolizi
La fiecare expoziție auto publicul este atras cu vehicule cu caracteristici tehnice impresionante și un design pe care l-ar invidia chiar și realizatorii efectelor speciale din filmele de la Hollywood. Nici în acest an nu este altfel, iar modele precum Apollo Arrow, Bugatti Chiron, Ferrari GTC4Lusso, ItalDesign GT Zero, Jaguar F-Type SVR, Koenigsegg Regera, Lamborghini Centenario, Maserati Levante, McLaren 570GT, Pagani Huayra, sau Rinspeed Etos strălucesc în lumina reflectoarelor având în jur cohorte de privitori entuziasmați. Mult mai puțină înghesuială este însă în zona mașinilor de volum, cele destinate muritorilor de rând. Cu toate acestea, producătorii încearcă în fel și chip să atragă atenția și asupra acestor noutăți care, fără a avea prețuri greu de acoperit chiar și de un șeic arab, reprezintă coloana vertebrală a pieței auto. Este adevărat că în acest an numărul mașinilor cu… roțile pe pământ a fost ceva mai redus decât în cei anteriori, însă printre acestea pot fi remarcate branduri sonore și modele cât se poate de interesante ca Audi Q2, Fiat 124 Spider, KIA Niro, Mercedes-Benz Clasa E, Mitsubishi ASX Geoseek, Opel Mokka X, Peugeot 2008, Renault Scenic, Toyota C-HR, Volvo V90, Volkswagen up! sau Seat Ateca.
Audi Q2
Divizia premium a grupului Volkswagen are, începând din acest an, un crossover cu care poate lupta într-unul dintre cele mai efervescente segmente de piață. Noul Q2, cel mai mic membru al familiei de SUV-uri Audi, are o lungime de 4,19 metri și o gamă de motoare performantă. Clienții vor putea opta– din vara acestui an când vor fi deschise cataloagele de comenzi – între propulsoare TFSI alimentate cu benzină de 1.0, 1.4 și 2.0 litri sau dieseluri TDi de 1.6 și 2.0 litri. Variantele superioare au în dotare transmisii automate, iar pentru anumite versiuni clienții pot opta pentru tracțiune integrală.
Fiat 124 Spider
Fratele italian al celui mai vândut roadster din lume, Mazda MX-5, a văzut lumina reflectoarelor la Geneva. Noul Fiat 124 Roadster este însă un italian în toată puterea cuvântului, dat fiind faptul că designul, motoarele și setările șasiului au fost realizate de inginerii producătorului din Torino. Sunt disponibile două variante de echipare – Spider și Spider Lusso – și un singur motor de 1.4 litri care dezvoltă 140 CP. În următoarea perioadă va fi disponibilă și o versiune Abarth. Numele 124 Spider nu este utilizat pentru prima dată de Fiat. În 1966 intra în producție un cabriolet cu aceeași denumire care a fost comercializat până în 1985.
KIA Niro
Coreenii de la KIA au prezentat noul Niro mai întâi la Chicago Motor Show și tot atunci l-au botezat „Hybrid Utility Vehicle” ceea ce, mai pe înțelesul tuturor, înseamnă o combinație a unui crossover cu o propulsie hibridă. Premiera europeană care a avut loc la Geneva ne-a dezvăluit un vehicul cu o lungime de 4,35 metri dotat cu un sistem de propulsie hibrid compus dintr-un motor termic alimentat cu benzină de 1.6 litri care dezvoltă 105 CP și un motor electric cu o putere maximă de 44 CP. KIA Niro are unul dintre cele mai generoase spații pentru bagaje din segment – acesta având 421 de litri – iar detaliile tehnice arată un consum mixt de circa 3,9 l /100 km.
Mercedes-Benz Clasa E
Unul dintre cele mai vândute modele Mercedes-Benz din istorie, Clasa E, are începând din acest an o nouă înfățișare și caracteristici tehnice mult îmbunătățite. Concurent al unor modele cu renume precum BMW Seria 5, Audi A6 sau Jaguar XF. noul Mercedes-Benz are un design specific mărcii germane, care îmbină clasicismul cu modernismul, iar tehnologia prezentă la bord este inspirată de conceptul F 015 Luxury in Motion, un studiu prezentat de producătorul din Stuttgart în 2015. O noutate bine ascunsă sub capota Clasei E este propulsorul de 2.0 litri cu patru cilindri în linie aferent versiunii 220d. Grație acestuia mașina dispune de 194 CP consumând în regim mixt doar 3,9 litri / 100 km.
Mitsubishi ASX
La doar cateva saptămani după lansarea sa, în premieră mondială, la Salonul Auto de la Los Angeles, versiunea restilizată a modelului ASX ajunge și în Europa. Printre principalele elemente care diferențiază noul ASX de cel anterior se numără bara de protecție față care a fost modificată pentru a putea fi implementate elementele cromate, în timp ce secțiunea centrală a fost înlocuită cu una asemănătoare noului concept eX. Tot la capitolul noutăți trebuie adăugată motorizarea Turbo Diesel de 1.6 litri care dezvoltă 114 CP. Noul ASX poate fi comandat în acest an și în ediția specială Geoseek.
Opel Mokka X
Opel a prezentat o nouă interpretare a crossoverului Mokka, model care are ca principale elemente noi de design blocurile optice și o grilă mai agresivă. Mokka X va ajunge pe piaţă în această toamnă, etalând un design exterior atractiv, un interior nou şi sisteme de infotainment de nouă generaţie care îl fac unul dintre cele mai bine conectate autovehicule pentru toate tipurile de teren de pe piaţă. Pe lângă noua generaţie de motoare diesel de 1.6 litri, recent lansate, noul Mokka X îşi va extinde şi oferta de motoare pe benzină cu noua generaţie a unităţii turbo de 1,4 litri cu sistem de injecţie directă, care va fi combinată cu o transmisie automată şi tracţiune integrală.
Renault Scenic
Noua generație Scenic a împrumutat liniile de design ale fratelui mai mare, Espace devenind astfel unul dintre cele mai atractive monovolume de pe piață. Conform producătorului, interiorul modular este împins la un nou nivel având o consolă centrală deplasabilă și sistem de pliere al scaunelor din spate prin simpa apăsare a unui buton. De asemenea, pentru prima dată în segmentul MPV compact, mașina este dotată cu sistem automat pentru frânarea de urgență (AEBS) cu detectarea pietonilor. Modelul Renault Scenic va fi urmat, până la vară, de versiunea cu șapte locuri Grand Scenic. Din nefericire, este posibil ca modelul să nu ajung pe piața din România din cauza vânzărilor foarte slabe de monovolume.
Mai multe detalii despre premierele de la Geneva Motor Show veți putea citi în Suplimentul Auto Capital care va apărea în curând împreună cu revista noastră. Tot în paginile suplimentului vor fi puse la dispoziția cititorilor analize de piață, soluții de finanțare și asigurare pentru autovehicule, precum și informații despre cele mai noi tendințe din lumea auto.
Corespondență de la Geneva.
(Articol publicat în numărul 10 (1169) din 7 martie 2016 al revistei Capital)