Producătorul de bunuri de lux Hermes International a anunţat o creştere cu 12% a veniturilor în cel de-al doilea trimestru al anului, cererea pentru genţile şi accesoriile de nişa nefiind afectate de criza economică. Veniturile companiei franceze au ajuns astfel la 446,7 milioane de euro, de la 398,1 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit oficialilor companiei, creşterea a fost impulsionată de cererea mare de pe piaţa asiatică. În ciuda situaţiei econo
Producătorul de bunuri de lux Hermes International a anunţat o creştere cu 12% a veniturilor în cel de-al doilea trimestru al anului, cererea pentru genţile şi accesoriile de nişa nefiind afectate de criza economică.
Veniturile companiei franceze au ajuns astfel la 446,7 milioane de euro, de la 398,1 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit oficialilor companiei, creşterea a fost impulsionată de cererea mare de pe piaţa asiatică.
În ciuda situaţiei economice dificile, cererea pentru genţile Kelly, care au preţuri ce pornesc de la 4.000 de euro, a crescut chiar şi cu 33%, cu precădere în Asia.
O creştere a cererii s-a înregistrat şi pentru modele unicat, pentru care clienţii pot aştepta şi câţiva ani.
„Vânzările au fost chiar foarte bune”, au anunţat oficialii companiei care au subliniat că vor continua investiţiile şi se vor axa pe extinderea cu peste zece magazine în Asia.
Pe piaţa din Franţa, veniturile Hermes au urcat doar cu 5%, în timp în restul Europei au scăzut cu 6,9%. În Statele Unite, vânzările companiei au urcat cu 14% şi cu 24% în Japonia, semn ca iubitorii de lux ignoră criza.
SURSA: Fox News