Managing Partner la Gelato d`Amore, George Bălan este unul dintre antreprenorii români care au încercat să-și găsească drumul în business trecând prin momente extrem de dificile, dar țintind mereu propriul vis.
„Am lucrat, mai întâi, într-o multinațională importantă. În 2006 aveam venituri de 22.000 de euro pe lună, dar am dorit ceva făcut de mine, pentru mine. Mi-a fost deranjată zona de independență și am făcut pasul către altceva. Acum nu aș mai face așa ceva. Mai ales că aveam o familie și nu am gândit suficient atunci. Pusesem bani deoparte pentru un business, dar nu pentru acesta de acum. Era ceva cu produse românești vândute în Italia. În vreo șase luni banii s-au dus, iar afacerea nu a mers. N-am trecut de partea de plan de business. Apoi, în 2007, a venit afacerea Venchi.
Am adus în România o marcă, Venchi, care făcea ciocolată și înghețată. Acolo nu a mers, din nefericire, parteneriatul. Eu am fost întotdeauna un om de echipă, dar unul mai special. Mi-am dat seama că eu personal pot fi o poveste. Și a venit momentul schimbării. Așa a apărut Gelato d`Amore, firmă deschisă în 2013. În acest moment firma este un business de familie, al meu și al soției mele, și va fi urmată de o alta, Bălan Gelato. E greu de spus cât am investit în Gelato d`Amore pentru că eu nu calculez foarte exact sumele. Tocmai de aceea am rămas, de mute ori, fără bani”, a declarat la emisiunea Capital Live, George Bălan, actual Managing Partner la Gelato d`Amore.
Antreprenorul a explicat și că a pierdut „mulți bani de-a lungul vieții. Sute de mii de euro. Am făcut și împrumuturi din cauza cărora am pierdut chiar și casa părinților. Patru ani am dormit pe jos. Când pierzi totul este, într-un fel, cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla. Poți lua lucrurile de la capăt”.
Pentru cei care nu știu, George Bălan explică și diferența dintre înghețata artizanală și cea industrială: „Înghețata industrială are 40% aer, varianta soft are chiar peste 60% aer. Gelato are undeva între 8% și 12% aer. Eu consider că Gelato este un ingredient în sine. Laptele provenit de la fermă – de vacă, bivoliță sau capră – ocupă o parte mare din rețetă. Smântâna trebuie să fie tot naturală, de la fermă. Există Gelato cremă și sorbetto. La acesta din urmă fructul este principalul ingredient. Noi am adaptat rețeta de sorbetto punând chiar mai mult fruct”.
Dacă aveți în plan să investiți într-o gelaterie ca a lui George Bălan trebuie să știți că „o gelaterie, cu laborator și prăvălie, costă, în general, spre 30.000 de euro. Dacă se află într-o zonă cu vad, investiția poate fi amortizată într-un singur an. Depinde și când deschizi. Am văzut gelaterii deschise în august și asta nu e bine. E de preferat să deschizi la începutul lui martie. Firma mea va avea anul acesta o cifră de afaceri de circa 40.000 – 45.000 de euro”.