„Angajatorii oferă puțin, oamenii cer mult. Un anagajator este în poziția să ofere un salariu bazat pe un plan de afaceri. Trebuie să fie schimbate planurile de afaceri și să existe salarii mult mai mari. Ar fi nerealist să aştepte angajatorii ca angajaţii să fie foarte dedicaţi, să iubească locul de muncă. Am văzut angajatori care au vrut să fie iubiți“, spune Butunoiu.

 

LIVE

Unii oameni îi urăsc copios pe angajatori, cu cât sunt mai jos cu atât detestă angajatorii mai mult, nici nu își imaginează angajatorii cât de mult îi urăsc unii angajați, eu fiind între ei știu ambele părți, detectez ură din partea angajaților.

Dați o căutare să vedeți ce înseamnă cuvântul ‘sclav’, sunt mulți, foarte mulți care efectiv consideră că angajatorii îi tratează ca pe niște sclavi, evident că nu este adevărat, este problema angajatorului să explice că nu tratează angajații ca pe niște sclavi. E sarcina celui de la resurse umane să discute și să înțeleagă angajații.

Salariile micii sunt rezultatul unui business plan insuficient pregătit. O persoană, cel mai mult, se uită la salariu, nu se compară situația cu cea de acum 15-20 de ani, atunci era perioada iluziilor, perspective de carieră, o să creștem salariile, se dezvoltă compania, deschiderea către oportunități și alte noutăți. Acum nu mai este așa, toată lumea se uită la salarii, nu găsim croitoreasă sau lăcătuș să fie interesat de cv, pe ei nu îi interesează să fi lucrat la o firmă cu renume.

Marea artă a celui de la resurse umane este să stie când și ce beneficii să fie acorde angajatului, individualizat. Altfel se face risipă, nu se acordă beneficii tuturor, femeile sunt mai receptive la beneficii decât bărbații când vine vorba de beneficii, femeile sunt mai sensibile.

Este diferență mare între salariile mici și salariile mari în România, în țările occidentale este același raport peste tot. Raportul este 1 la 6 în țările occidentale, este un raport optim, la noi este 1 la 18 de trei ori mai mult decât în țările occidental, este absolut periculos. În Rusia sau în țările sud americane este și mai mare diferența.

 

Mărirea forțată a salariuluui minim și impozitatea progresivă a veniturilor mari, aduce lucrurile în zona de siguranță.
 
Am ajuns să-mi dau seama din CV, îmi imaginez omul respectiv cu o precizie mare, analizez ce liceu a urmat, ce facultate a terminat, după care unde s-a angajat, din mii de exeperiențe, am făcut tot felul de tipare. Citesc CV-ul și am în față pe omul respectiv, chiar se confirmă, inclusiv greșelile, felul în care scrie spune multe despre el.

Pentru a ajunge la interviu trebuie trimis, în medie, 100 de CV-uri. Primești 2,3 chemări pentru 100 de CV-uri depuse. Să ai șanse să găsești un loc de muncă trebuie să depui 400 de CV-uri.

Eu stau și mă gândesc ce a fost în mintea acelui om în momentul în care a trecut hobby în CV, consideră ca io ca rectrutant, mă gândesc că uite ce candicat interesant este pentru un anumit post. Să fim serioși, mulți trec că sunt buni strategici și atenți la detalii. Ce crezi tu despre tine poți trece în scrisoare nu în CV.

Nu există un profil al candidatului român, unii sunt agresivi, depinde de angajator dacă preferă acest lucru. Unii angajatori se uită la zodii sau au diverse fixații, întrebă care este culoarea preferată. Dacă nu spui culoarea preferată ești dat la o parte.

Referitor la ordonața 109/2011, acolo nu a funcționat nimic la stat, a făcut mult mai rău. Tot cine vor ei să ajunge pe funcție, decizia o ia cel care a dat recrutarea nu eu sau altcineva. Legea este de fațadă, criteriile de selecie se fac în așa fel încât să câștige numai cine vor ei. Când au văzut că nu sunt pe listă oemanii care vor ei, schimbă criteriile până sunt pe listă doar oamenii are îi vor ei, practic ei sunt la adăpost după numirea lor pe funcții.