La începutul lunii octombrie, Mark Rutte va prelua funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice. Dacă evenimentele din următoarele patru luni urmează tendința de până acum, în ianuarie 2025 Donald Trump va începe un nou mandat la Casa Albă. Ținând cont de modul cum evoluează situația din nordul Mării Negre și din baziunul Mediteranei precum și la nivel transatlantic, Mark Rutte va trebui să fie un interlocutor apropiat al imprevizibilului președinte american.
De mai multe luni, analiștii politici de pe ambele maluri ale Atlanticului își pun întrebări în legătură cu capacitatea fostului premier olandez de a interacționa cu Trump. O misiune grea, chiar imposibilă pentru alți politicieni europeni, tributari metehnelor din vechiul continent. Pentru Rutte, râmâne doar o misiune grea, dar posibilă. A demonstrat că are această capacitate și nu doar în relația cu Trump din timpul primului mandat al acestuia, notează George Miloșan într-un articol realizat pentru EVZ.
O analiză corectă a publicației Politico Europe
După obținerea consensului de către Rutte din partea celor 32 de membri ai Alianței, publicația Politico a identificat cinci provocări pentru noul secretar general, prezentate și în presa română:
-posibila revenire a lui Trump la Casa Albă
-atacurile de iarnă ale lui Putin în Ucraina
-necesitatea creșterii bugetelor militare ale statelor membre
-nemulțumirile celor din flancul estic
-liderii europeni care-l simpatizează pe Putin
Este o analiză corectă a ziariștilor de la Bruxelles. În cele ce urmează, mă voi opri asupra primei dintre provocările subliniate mai sus pentru că de aceasta depind – într-o măsură mai mare sau mai mică – celelalte patru. Voi încerca să introduc în ecuație alte argumente decât cele ale analiștilor de la Politico.
Istoria unei prietenii peste Atlantic: Trump-Rutte – pragmatismul și tranzacția
În cadrul unei reuniuni ,,la vârf’’ a Alianței din 2018, la Bruxelles, Donald Trump a reluat amenințarea lansată în momentul instalării la Casa Albă: America va părăsi NATO dacă europenii nu vor crește cheltuielile pentru apărare. Tonul era sever, fără ocolișuri, amenințător. Trump părea un profesor de liceu amenințându-și elevii mai puțin silitori. Atmosfera devenise tensionată, ca niciodată la astfel de reuniuni.
A intervenit însă Mark Rutte, care pe un ton relaxat, cu tact și un zâmbet în colțul gurii, i-a replicat lui Trump că lucrurile nu stau chiar așa, că în realitate cheltuielile militare cresc în Europa iar Olanda lui s-a angajat să fie în prima linie, ca exemplu. Nu știu cum erau așezați la masa discuțiilor, dar ultima frază i-ar fi spus-o la ureche, în șoaptă, de unde și porecla pe care și-a câștigat-o la întâlnirea respectivă: Trump whisperer – cel care-i șoptește lui Trump. ,,Îmi place omul ăsta’’, ar fi spus președintele Americii după reuniunea în discuție în care Rutte părea singurul pe aceeași lungime de undă cu el.
Niciunul dintre liderii europeni din perioada respectivă – cu excepția lui Stoltenberg, european ca origine, dar atlantist cu spatele încovoiat, ca funcție – nu s-a bucurat de o relație amicală reală, dincolo de cea politică, cu dificilul șef al administrației de la Washington. Este drept, chiar dacă nu era un republican convins – nu este nici astăzi – Trump reprezenta acest partid, iar Rutte conducea un partid liberal-conservator, dar aici nu putem vorbi de apropiere ideologică. Cine ar putea crede că Trump acordă vreo importanță ideologiei de partid? Nimeni, și cu atât mai puțin americanii.
Ucraina, nodul gordian în relația Trump-Rutte
Nu trebuie să fii un vizionar în geopolitică pentru a înțelege că prima ciocnire Trump-Rutte va fi legată de sprijinul politico-militar pentru Ucraina. Este cunoscută poziția fostului președinte american care nu intenționează să-l continue la dimensiunea actuală, bătând monedă pe inițierea unui dialog între Kiev și Moscova. Probabil, odată ajuns la putere nu va ține prea mult cont nici de deciziile viitoarei reuniunii NATO de la Washington privind Ucraina.
Despre aceste lucruri am mai scris și voi mai scrie. Acum interesează capacitatea lui Rutte de a-l influența pe segmentul ucrainean și dacă vechea lor relație este importantă în acest context. Se știe că fostul premier olandez este un critic vehement al Rusiei lui Putin considerând că înfrângerea Moscovei este fundamentală pentru pacea continentului nostru. Este un punct de vedere determinat, în parte, de accidentul de aviație din 2014, când un avion olandez de pasageri a fost doborât în estul Ucrainei. Ancheta autorităților de la Haga arăta clar că în spatele incidentului se afla Rusia, iar executanții erau separatiștii din Donbass. Poziția anti-Moscova a lui Rutte a fost evidențiată de acordul de securitate pe 10 ani, semnat ca premier, cu guvernul de la Kiev în ciuda opoziției lui Geert Wilders, câștigătorul ultimelor alegeri parlamentare în Olanda.
Și cu Trump, deciziile de politica externă se circumscriu intereselor de stat
Între primii susținători ai lui Rutte la conducerea politică a NATO au fost Statele Unite. Nu știu ce s-a discutat în spatele ușilor închise de la Washington, dar am certitudinea că cei care l-au susținut pe lângă Joe Biden au făcut-o și pentru că premierul olandez era acceptat de Trump. La Departamentele de stat și apărare sunt oameni care gândesc în perspectivă, o cunosc în bună măsură și acționează în afara limitelor politice de moment.
În plus, premierul olandez își demonstrase fidelitatea față de America cu o acțiune care i-ar fi fost tare dragă lui Trump. În 2023, ca prim-ministru, a acceptat – la rugămintea Washingtonului – să înceteze exportul către China al sistemelor litografice care sunt utilizate în producția cipurilor de înaltă precizie. În urma acestei decizii, societatea olandeză Asml Holding NV, prima din lume în domeniu, și-a redus producția cu 15-20%. Cu pierderile aferente.
După trecerea în revistă a unor acțiuni politice ale lui M. Rutte, să aruncăm o privire asupra personalității sale, cu riscul de a prezenta unele informații cunoscute deja de marele public.
Este suficientă personalitatea lui Rutte pentru a-l influența pe Trump?
Persoană retrasă, cu obiceiuri neschimbate din studenție, lui Mark Rutte nu i-au lipsit ambiția, perseverența și capacitatea de a face politică de anvergură pe nisipurile mișcătoare ale eșichierului politic olandez, în care geometria variabilă este regulă. Coalițiile formate de acest fost manager al grupului Unilever gestionate cu pricepere și pragmatism – uneori cu cinism politic nedisimulat – au rezistat în diferite forme și combinații vreme de aproape 14 ani.
Se întâlneau acolo laburiști, centriști, liberali conservatori și progresiști. Când a format primul său executiv, a avut chiar sprijinul extremei drepte condusă de Geert Wilders. Capacitatea sa de a supraviețui unor intemperii politice – care în altă țară ar fi determinat demisii în lanț – i-au adus o altă poreclă, pe plan intern de această dată: ,,Teflon Mark’’. Oare CV-ul său îl califică pentru a deveni un interlocutor de cursă lungă al lui Trump? Eu cred că da, dar nu este suficient.
Concluzii…subiective
Deci, avem un fost premier, secretar general NATO cu poziție clară anti-Kremlin, dar și prieten al (probabil) viitorului președinte american. Pe de altă parte, acesta din urmă dorește pacea în estul Ucrainei ținând cont și de condițiile Moscovei. ,,Simpatia’’ sa față de Zelenski nu este deloc o garanție că ar lua în calcul prea mult poziția Kievului. Probabil, își va reitera intențiile după reuniunea NATO de la Washington, dar sunt șanse reduse să schimbe substanțial parametrii evidențiați până acum.
Ecuația de care vorbim este mult mai complexă și nu conține, deocamdată, elementele colaterale cadrului general: rolul Chinei, avansul dreptei europene, schimbările la nivelul UE după alegerile din iunie, întârzierea în aprovizionarea cu armament și muniție a Ucrainei, problemele interne ale regimului Zelenski. Analizând politica lui Trump din primul mandat și declarațiile din ultimele luni, nu cred că va ține cont de acestea. Nu-l interesează. Dar nici nu-l va transforma pe Rutte într-un executant obedient – de fapt, nici nu ar putea dacă ținem seama de personalitatea lui Teflon Mark – olandezul devenind, probabil, cel mai bun consilier al său. Problema lui Trump este că își ascultă cu atenție omologii cu care este în conflict, puțin pe cei cu care America este prietenă și aproape deloc pe miniștrii și consilierii săi.