Jurnalismul pe care toți l-am dori - cititori și ziariști deopotrivă - este cel fără prejudecăți, motivație ideologică sau tendința de a le face pe plac puternicilor zilei. Trebuie să ia poziție pe orice temă, criticând sau lăudând și la stânga și la dreapta când este necesar, dar în deplină autonomie de judecată.
Datoria ziaristului este să verifice și să aprofundeze informația primară fără a încerca să armonizeze forțat cadrul său emoțional cu cel a publicului, așa cum fac reprezentanții clasei politice având ca obiectiv – ipocrit, în esență – de a-i cuceri pe nehotărâți. El trebuie să vadă mai departe de declarațiile sau comunicatele de presă ale celor care încearcă să influențeze opinia publică în conformitate cu interesele lor sau ale celor pe care-i le slujesc, scrie George Miloșan pentru EVZ.
Calitate, inovație și …publicitate
Pe lângă capacitatea de a trata înformația în profunzime, verificând-o cu ajutorul unor surse colaterale, ziaristul de talent și promotor al unui jurnalism de calitate trebuie să aibă priceperea de a convinge cititorul în legătură cu veridicitatea textului său, care în mod obigatoriu răspunde unei nevoi a acestuia.
Maniera de relatare – sinteză a unei continuități calculate a narațiunii, a dozării conținutului și a stilului personal – trebuie să-l conducă pe cititor până la ultima frază a textului. Puțini reușesc, dovadă fiind modul cum sunt inserate reclamele – să-mi fie iertată scurta mea digresiune ,,comercială’’ – în prima jumătate a textului, în general. Algoritmul de distribuție a publicității știe unde să o plaseze pentru a fi remarcată.
Inovație în administrarea unei afaceri de presă
Dacă o societate din domeniul editorial produce jurnalism de înaltă calitate, publicând informații, anchete sau analize corecte, bazate pe date verificate în mod riguros – aspect ce onorează inteligența cititorului – succesul este garantat. Modul în care a fost organizat managementul cotidianului New York Times (NYT) în ultima vreme este o mărturie în acest sens. Editorul a avut ca punct de pornire elementele de condiționalitate prezentate mai sus dovedind că modelul abonamentului digital devine sustenabil ca tip de business. El și-a permis să finanțeze o activitate care părea falimentară în urmă cu 7-8 ani.
Să ne înțelegem: calitatea jurnalismului și talentul ziariștilor au făcut din NYT un model de business a cărui continuitate nu mai este pusă la îndoială. Introducerea cu succes a abonamentului digital este consecința – este drept, obligatorie în condițiile financiare din zilele noastre – și nu cauza acestei stări de lucruri.
Partizanat și imparțialitate de fațadă
Din nefericire, jurnalismul de calitate devine, pe zi ce trece, o excepție în peisajul mijloacelor de informare. Cercul editorilor și ziariștilor care îl promovează s-a restrâns considerabil în ultimii ani lăsând loc unor alternative cu care publicul s-a obișnuit și le acceptă, dar nu fără o anumită rezistență. Din nefericire, tot mai redusă.
Prima ar fi legată de jurnalismul aliniat – partizan al unor interese de natură economică și politică – care nu face un secret din aceasta. A doua, mai periculoasă, cuprinde jurnalismul independent de fațadă, care se autoproclamă super partes dar, în realitate, este angajat în sprijinul unor intrese oculte, mai nocive decât cele din prima categorie. În unele cazuri, avem de-a face cu un jurnalism partizan din simpatie pentru vreun exponent politic, de exemplu, sau determinat de un interes particular al editorului. Acestea din urmă sunt excepții.
Toxicitate și fake
Ambele tipuri de jurnalism sunt toxice, dar cel din prima categorie are măcar ,,calitatea’’ de a preveni publicul în legătură cu interesele pe care le reprezintă oferind, în consecință, cheia în care ar trebui interpretate produsele sale media.
Al doilea tip este lipsit de orice transparență și respect pentru public. Încearcă să demonstreze că elogiile și criticile pe care le prezintă sunt rezultatul unor evaluări autonome trecând uneori peste limita bunului simț jurnalistic.
De cele mai multe ori, ziariștii angajați nu au curajul să-și declare partizanatul fiind constrânși să elimine în mod voluntar orice limită dintre informarea reală și cea fake sau dintre informare în general și publicitatea politică sau de altă natură. Dacă se primește ordin, pseudo-informațiile sunt comentate ca și cum ar fi reale mai ales dacă servesc obiectivului final care, binențeles, nu este declarat.
Pseudo-informația luată drept realitate
Televiziuni, ziare, posturi de radio se pun în slujba unor sisteme de interese livrând informații, comentarii, declarații sau analize care au la bază fake news lansate cu bună știință în spațiul public de către cei interesați. Sursele lor sunt verificate superficial sau deloc, chiar dacă în mod evident legătura cu realitatea este minimă.
Pseudo-informațiile sunt difuzate uneori fără comentarii sau o minimă avertizare privind falsitatea lor. În preajma campaniilor electorale, politicienii lansează ei înșiși în mod voluntar – prin declarații și comunicate – fake news în ideea creării unei realități alternative prin care să-și surprindă adversarii.
Potrivit cotidianului Washington Post, în timpul celor 4 ani de mandat la Casa Albă, Donald Trump și echipa sa au lansat câteva mii de informații false dintre care jumătate în ultimul an. O mie dintre ele aveau ca temă presupusele contacte – dezmințite ulterior – ale lui Joe și Hunter Biden cu cercuri ucrainene. Ca să nu mai vorbim de declarațiile și comunicatele fostului președinte american privind ,,marile’’ sale victorii în contextul pandemiei COVID-19. De aici i-a venit înfrângerea în alegerile de acum patru ani.
Atentatul din Pennsylvania
Donald Trump este o excepție în contextul subiectului nostru dar trebuie să menționăm faptul că el a fost o creație media – emisiuneaTV ,,The Apprentice’’ l-a făcut celebru – și are experiența utilizării presei în folos personal, inclusiv prin fake news bine dirijate. Atacat din mai multe părți – mai ales de sistemul judiciar american – părea că s-a mai potolit în precampania pentru prezidențialele din noiembrie. Nici pe departe.
Atentatul din Pennsylvania i-a dat altă apă la moară, dar pornind de la o chestiune reală. Și-a reluat vechile practici cu și mai mare succes. A reușit – de exemplu – să demonstreze că economia Americii, cu Biden la timonă, trece printr-o perioadă extrem de grea afectând, în general, clasa medie. În realitate, lucrurile stau chiar așa. În 2023, creșterea economică a fost de 2,3%. Dublu față de zona euro.