George Niculescu a făcut o serie de declarații, după ce Parlamentul a decis să voteze numirea sa în funcţia de preşedinte al Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). El a primit 256 de voturi „pentru” şi 24 „împotrivă”.
Niculescu a transmis că va fi făcută o analiză privind funcționarea ANRE.
„În primul rând o să facem o analiză în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiei, dacă sunt lucruri care în urma analizei trebuie corectate, le vom corecta, împreună cu toată echipa”, a spus el.
Rolul ANRE este de a fi un arbitru în piaţa de energie
Acesta a ținut să arate că, în primul rând, rolul ANRE-ului este de a fi un arbitru în piaţa de energie.
„Cu siguranţă că această analiză pe care o voi face va scoate în vedere şi ce avem de făcut pe viitor pentru a preîntâmpina astfel de situaţii. Rolul va fi unul proactiv, mai degrabă de a preîntâmpina astfel de situaţii, decât de a le remedia”.
Referindu-se la acuzaţiile la adresa sa, conform cărora ar fi acţionar la mai multe firme, Niculescu a precizat că acţiunile pe care le deţine la „anumite companii sunt trecute în declaraţia de avere într-un mod cât se poate de transparent”.
George Niculescu susține că nu este incompatibil
„Ştim foarte bine că funcţia de preşedinte ANRE este incompatibilă cu deţinerea de acţiuni la companii care activează în Ministerul Energiei, iar eu nu mă voi afla în niciun fel de situaţii de incompatibilitate.
Până la publicarea în Monitorul Oficial acţiunile pe care le deţin la companii din domeniul energiei le voi vinde, în aşa fel încât să evit orice fel de situaţie de incompatibilitate. Astăzi sunt candidat la funcţia de preşedinte şi secretar de stat la Ministerul Energiei, odată cu publicarea în Monitorul Oficial nu voi deţine, conform legii, niciun fel de acţiuni la companii din energie”, a susţinut acesta.
Piaţa de energie trebuie să-şi revină
Potrivit lui George Niculescu, „piaţa de energie trebuie să-şi revină”.
„Îmi doresc să văd preţuri cât mai aproape de preţurile anului 2019, înainte de de criză, când aveam un preţ de referinţă mult mai mic decât cel pe care îl înregistrăm acum. (…) Îmi doresc să aduc un plus de transparenţă acestei instituţii, să întoarcem instituţia sau să o centrăm mai mult spre nevoile consumatorilor. Sunt lucruri care se vor schimba în cadrul instituţiei”, a susţinut preşedintele numit al ANRE.
George Niculescu este din 2021 secretar de stat în Ministerul Energiei. Este din Constanța, unde a absosvit liceul teoretic Mihai Eminescu și, apoi, Universitatea Ovidius, Facultatea de Drept, ultima în anul 2004. Ulterior, a obținut un Master in Administrarea Afacerilor – Antreprenoriat si Administrarea Afacerilor in Domeniul Energiei, la Academia de Studii Economice din București.