Compania olandeză Projectontwikkeling Tholen, care deţine o cotă de 70% din Star Proiect Development, alături de Eastgate Invest au depus în 20 februarie la Tribunalul Bucureşti o cerere de declanşare a procedurii insolvenţei în cazul Star Proiect Development. Termenul de judecată a fost stabilit pentru 9 mai 2012. Omul de afaceri George Pădure, care a facilitat intrarea pe piaţă a partenerilor străini, deţine prin intermediul Gepa Consult 30% din societate.
„Noi suntem într-un litigiu cu ei şi nu am fost anunţaţi de această acţiune. Nu cred că este posibil să se aprobe o asemenea cerere, deoarece societatea este viabilă şi are un patrimoniu important. În plus, sunt o serie de părţi interesate de bunul mers al societăţii. Proiectul nu are probleme“, a declarat pentru Capital omul de afaceri George Pădure.
Societatea Projectontwikkeling Tholen este acţionar şi în cadrul firmei BRC Business Group, dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Citadella Titan – proiect intrat în insolvenţă tot la cererea acţionarilor luna trecută.
Star Proiect Development a finalizat în urmă cu patru ani 276 de apartamente în cadrul ansamblului Metropolis Residence din zona Pieţei Chibrit a Bucureştiului. Proiectul, evaluat de proprietari în momentul finalizării la circa 48 mil. euro, a fost finanţat de Bancpost. Dacă în 2009, George Pădure anunţa că proiectul a fost vândut integral, lucrurile s-au modificat doi ani mai târziu, când investitorii spanioli care achiziţionaseră circa 100 de apartamente în cadrul proiectului au reziliat contractele. Potrivit ultimelor informaţii făcute publice de Pădure, în prezent mai sunt de vândut circa 50 de locuinţe.
Aventura imobiliară a lui Pădure
Febra imobiliară l-a învăluit pe fostul primar al Sectorului 1 în perioada de maximă creştere a pieţei. După finalizarea proiectului Metropolis a încercat să ridice miza şi a cumpărat un teren în Colentina pentru un nou ansamblu cu circa 1.500 de apartamente. Câteva luni mai târziu, cu un credit de 14 mil. euro la Bank of Cyprus şi criza avansând ameninţător, George Pădure a decis să intre cu societatea Sigma Proiect Development în insolvenţă. De atunci a trecut peste un an şi jumătate, dar firma încă se mai află în reorganizare.
În urmă cu un an, George Pădure a ieşit în public cu o listă a greşelilor pe care dezvoltatorii, agenţii imobiliari, băncile, guvernul și presa le-au făcut în anii de „boom” imobiliar.
Printre greșelile pe care el însuși le regretă a enumerat lipsa de cunoaștere a clienților și faptul că a făcut o greșeală că a vândut apartamente către fonduri de investiții. „Am greșit când am vândut către investitorii spanioli, care aveau o criză la ei în țară și care, prin nerespectarea angajamentelor, au blocat afacerea, în timp ce puteam să le vindem altora”, a explicat omul de afaceri.
Citeşte şi Spovedania lui Pădure: Dezvoltatorii au fost lacomi. Am greșit că am vândut investitorilor