George Simion, întrebat de ce participă la protestul de vineri Piaţa Victoriei împotriva certificatului verde, a declarat că „va urma o încărcare gravă a libertăților noastre de circulație, iar acest certificat verde impus pentru intrarea în localuri, pentru nunți, pentru botezuri, am auzit și pentru înmormântări caută să fi impuse împotriva voinței românilor”.
„Nu putem trăi cu frică, nu putem trăi în spaimă atât amar de vreme. Domnul Florin Cîţu nu se dă plecat și dăunează grav libertăților românilor și suntem aici pentru a protesta. Ne-am de făcut datoria în parlament am depus moțiunea de cenzură nu este supusă la vot.
Este ultima posibilitate pe care o avem cea de protest pașnic, dar nu știu cât vor rămâne pașnici românii, la ce se așteaptă, la ce facturi se pregătesc, la ce iarna grea vine și la ce restricții urmează. O să falimenteze companiile românești, antreprenorii români vor fi grav afectați pentru că doar 30% dintre români sunt vaccinați și din ce o să funcționeze restaurantele”, afirmă liderul AUR.
”Nu este constituțional acest certificat verde”
Politicianul consideră că discriminarea dintre cei vaccinați și nevaccinați va produce efecte grave.
„Este o formă de a construi ce românii să se vaccineze. Credeam că nu este constituțional acest certificat verde. O să urmăm și toate căile legale dar la fel șeful Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a avertizat că nu este normal să nu treacă prin Parlamentul o astfel de hotărâre și credem că discriminarea asta între vaccinaţi și nevaccinați va produce grave efecte la nivel de societate.
„Populația din România nevaccinată o să rămână fără drepturi”
George Simion este de părere că ar putea avea loc abuzuri, în continuare, şi în universităţile din România, care să nu mai primească studenţii nevaccinaţi în cămine.
”Practic sunt aceleași restricții pentru 70% din populație care o să fie cumva stigmatizată. Populația din România nevaccinată o să rămână fără drepturi. La fel, au început școlile, urmează universitățile nu sunt primiți în cămine studenții care nu sunt vaccinați și nu reprezintă o categorie de risc. Nu înțelegem de ce se insistă atât de mult pe vaccinarea a celor care nu sunt în categorii de risc, mai ales tinerii studenți care pot avea și efecte adverse mai mari decât efectele produse de Covid.
Virusul asta va exista mult și bine de acum încolo, ce înseamnă să ne trăim viața numai în frică și numai în restricții? Poziția noastră este una clară trebuie renunțat la acest certificat”, a spus George Simion pentru Antena 3.
Sursa foto: INQUAM Photos, Liviu Chirica