George Simion a luat fața PNL. Liberalii s-au prăbușit, în timp ce AUR a urmat neașteptat pe locul doi în preferințele românilor, atunci când vine vorba de opțiunea de vot. Mai exact, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Sociopol, PSD se menține pe primul loc iar AUR a ajuns să fie cel de-al doilea partid din România.

Sociologul Mirel Palada a prezentat, miercuri seara, în direct, la România TV, cel mai recent sondaj realizat de Sociopol. El a oferit detalii despre cum ar putea arăta Parlamentul, în cazul unor alegeri anticipate.

Astfel, potrivit datelor colectate de Sociopol, contorizate la finalul verii, PNL s-a prăbușit. PSD se menține pe primul loc, în timp ce AUR a reușit o creștere spectaculoasă.

PNL s-a prăbușit în sondaje

„Potrivit analizei de la finalul lunii august, e o situație interesantă”, a declarat sociologul Mirel Palada.

Acesta a susținut că PNL resimte cel mai puternic limitările electorale guvernamentale.

„PNL este cu două picioare sub 20%, la 15% (…) USR se ține dintr-un nucleu de intenții fierbinți, un nucleu de mici tineri frumoși și liberi care nu vor să recunoască faptul că au fost păcăliți”, a declarat sociologul.

Sondajul realizat de către Mirel Palada arată astfel:

PSD – 32%;

AUR – 25%;

PNL – 15%;

USR – 11%;

UDMR – 6%.

Lovitură uriașă încasată Liviu Dragnea

O lovitură uriașă primește și Liviu Dragnea. Partidul creat de el nu reușește să treacă pragul electoral.  Partidul lui Ludovic Orban, partidul lui Codrin Ștefănescu, cel al lui Dacian Cioloș și formațiunea lui Victor Ponta nu ar reuși să intre în Parlament, în cazul unor alegeri anticipate.

„Toate celelalte partide au sub 5%”, a concluzionat sociologul.

În context, trebuie spus că liderul AUR se află în atenția opiniei publice, după ce a anunțat organizarea unui protest cu zeci de mii de oameni în stradă. Evenimentul va avea loc în data de 2 octombrie.

„Suntem în spatele PSD, a doua forță politică. Dacă românii vor să nu ajungă într-o iarnă în care să aibă prețuri record – cea mai mare hoție care se putea întâmpla, factura la energie va fi de 1.000 – 1.500 de lei”, a mai declarat George Simion.

În ceea ce privește poziționarea sa în sondajele de opinie, George Simion a susținut că speră să ajungă la 50% și la 1.000.000 de români din diaspora care să voteze.

Despre protestul din 2 octombrie, George Simion a spus că acesta gândit ca o acțiune pentru restabilirea logicii normalităţii.

„Nu este nicio criză energetică în România. Producem la fel de multă energie ca acum un an, când nu era niciun război, doar că au trebuit să majoreze prețul energiei peste tot în lume și să simuleze această criză energetică. Cerem alegeri anticipate. Este un protest anti-guvernamental”, a spus liderul AUR în urmă cu câteva zile.