Așadar, George Simion a susținut miercuri, 10 mai, o conferinţă de presă la sediul AUR din Capitală. Acesta a răspuns criticilor și a explicat cauza din spatele scandalului de la Palatul Parlamentului.
George Simion le-a răspuns criticilor
„Ce s-a întâmplat şi de unde revolta noastră? Ni s-a promis o dezbatere publică pe proiectul de lege 145, proiectul de lege Firea. Nu s-au ţinut de cuvânt, nici doamna ministru Firea, nici preşedintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, care a promis această dezbatere. Ieri, pe nepusă masă, ordinea de zi a comisiilor de muncă şi sănătate care sunt raportoare pe proiectul de lege 145 a fost suplimentată.
Să nu vă imaginaţi că a fost un anunţ măcar cu o oră înainte. S-a desfăşurat şedinţa Comisie de muncă, a epuizat toate punctele şi au spus «mai avem un alt punct de ordinea de zi, sunteţi de acord să suplimentăm?» «Da». doar reprezentanţii noştri au votat contra şi l-au supus la vot. După care, la Comisia de sănătate, colegii deputaţi ai AUR au fost anunţaţi că se organizează şedinţa online pe Whatsapp.
Sunt multe semne de întrebare cu privire la această lege care a fost votată în majoritate astăzi de Camera Deputaţilor şi faptul că au făcut-o atât de transparent, de nedemocratic, încălcând Regulamentele, a născut în rândul membrilor noştri şi în rândul altor români furioşi necesitatea de a participa la acest protest spontan de astăzi”, a declarat George Simion.
George Simion a adăugat că este regretabil ce i s-a întâmplat lui Ludovic Orban
De asemenea, George Simion a adăugat că este regretabil ce i s-a întâmplat lui Ludovic Orban.
„În afară de ce i s-a întâmplat, regretabil, domnului Ludovic Orban şi sper ca vinovaţii să fie traşi la răspundere, nu au existat violenţe. Extremiştii reali sunt cei care ne-au băgat în case. Extremiştii sunt cei care conduc de 30 de ani.
Încercarea aceasta a sistemului, similară cu încercările din perioada lui Ion Iliescu care găsea, prin anii ’90, maşini de scris, droguri şi arme la sediul PNL şi PNŢCD, este jalnică. Nu avem nimic a ascunde şi tocmai de aceea suntem astăzi în faţa dumneavoastră. Probabil că ne aşteptăm că urmează episodul minerilor la Universitate. Ne putem aştepta la orice”, a mai spus Simion.
Acesta a ținut să sublinieze și că AUR nu este adevărata amenințare la adresa României.
„Repet, nu noi suntem ameninţarea la adresa României, ci cei care o conduc timp de 30 de ani şi care oferă bani presei pentru a avea grijă selectiv ce distribuie şi ce ştiri nu distribuie. Am făcut apel la preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, posibil, potențial, viitor premier al României, să nu admită încălcările de ieri din Comisia de sănătate şi Comisia de muncă.
S-a făcut că nu ştie, după cum s-a făcut că nu ştie nici astăzi în plen. Iar doamna Firea nu a fost de găsit astăzi. Aceştia împreună cu liderul grupului deputaţilor PSD Alfred Simonis sunt, în opinia noastră, principalii vinovaţi pentru toată această manipulare, având ca ţintă AUR. Putem discuta pe marginea legilor pe care noi le contestăm, dar voiam să ni se dea dreptul legal, democratic, de a combate aceste legi, ori nouă ni s-a luat dreptul de a acţiona ca Opoziţie în Parlamentul României. Şi ajungem la o dictatură şi ne întoarcem la perioada de dinainte de 1989, cu astfel de practici”, a conchis George Simion.