După ce au apărut acuzații că George Simion și alți membri AUR ar fi oferit locuri eligibile la viitoarele alegeri profesorilor greviști și sindicaliștilor, liderul partidului a reacționat extrem de dur.
George Simion a negat categoric că el sau alți membri AUR ar fi oferit locuri eligibile la viitoarele alegeri profesorilor greviști și sindicaliștilor.
Liderul AUR a fost vehement în cadrul emisiunii ”Punctul culminant” de la România TV, moderată de Victor Ciutacu. Acesta a spus că nimeni din partid nu a purtat astfel de discuții și nici nu va purta.
”Singurul din spațiul public căruia i-am oferit un loc eligibil este Victor Ciutacu. Este o glumă, evident. La fel de slabă ca și acuzele care ni se aduc.
Vreu să fiu foarte clar, nu am oferit niciun loc eligibil niciunui sindicalist. Și nu doar eu. Nimeni de la AUR nu a avut astfel de discuții și nu va avea”, a spus el.
George Simion neagă acuzațiile
Când a fost întrebat de către Victor Ciutacu dacă este sigur că altcineva din AUR nu ar fi oferit locuri eligibile profesorilor greviști și sindicaliștilor, George Simion a spus că așa ceva nu este posibil, pentru că el este ca un mic dictator și știe absolut tot ce mișcă în partid.
”Mi se spune că sunt un mic dictator, că eu conduc cu o mână de fier. Așa e! Și de aceea vă spun că nu mișcă nimeni fără ca eu să știu.
Repet, este exclus la AUR să ofere locuri eligibile sindicaliștilor sau profesorilor. Nu vreau ca AUR să fie văzut ca Bau-Bau de serviciu în toată treaba asta, așa cum încearcă unii”, a spus liderul AUR.
George Simion a precizat însă că susține greva profesorilor în sine și a spus că acest lucru trebuia să se întâmple de mult.
”Eu respect mișcarea profesorilor, de mult trebuia să vină. Și vă mai spun ceva, nici sorosiști nu suntem, ba suntem contra lor!”, a spus acesta.
Profesorii protestează vineri în Capitală
Între timp, profesorii se află în continuare în grevă. Sindicaliștii din Educație au obținut autorizația pentru a organiza, vineri, un nou protest în Capitală, unde vor participa aproximativ 20.000 de oameni.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, le-a dat asigurări profesorilor că municipalitatea va autoriza toate solicitările de proteste.
Din cauza protestului, Poliția Capitalei a anunțat că vor exista restricții de circulație.
Astfel, începând cu ora 10:00, se va resistematiza traficul rutier în Piața Victoriei, asigurându-se două benzi pe sens în fața Guvernului, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu și se va restricționa traficul gradual pentru staționarea autocarelor pe Șos. Kiseleff, benzile I, III și IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, fără afectarea intersecțiilor.
De asemenea, banda II de circulație pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenție.