George Simion are o părere categorică în ceea ce privește dosarul penal pentru AUR. Acțiunea vine după ce AUR a catalogat Holocaustul drept „o temă minoră”. În acest context, trebuie spus că procurorii au deschis dosar penal in rem pentru că AUR ar fi minimalizat importanța Holocaustului. În acest moment, cercetările sunt efectuate in rem, adică faţă de fapte, nefiind pusă sub învinuire nicio persoană.
Potrivit unor surse judiciare, George Simion, co-președintele AUR, urmează să fie citat pentru audieri. La auzul unor astfel de informații, liderul AUR a avut o reacție explozivă pe pagina sa de socializare.
„O fi coincidență că astăzi s-a sesizat din oficiu Parchetul General pentru comunicatul AUR după ce aseară i-am acuzat pe frații Muraru într-o emisiune televizată că au luat parte, în tinerețe, la activități legionare?!”, a scris George Simion.
Părerea AUR: Istoria Holocaustului este o temă minoră
Într-un comunicat de presă intitulat „Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze”, adresat ministrului Educației , Sorin Cîmpeanu, liderii AUR au afirmat, printre altele, că Educația sexuală sau Istoria Holocaustului sunt „teme minore” ridicate la rangul de materii școlare.
„Alianţa pentru Unirea Românilor atrage atenţia asupra faptului că, în ultimii ani, se constată o acţiune sistematică de subminare a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de „materii” a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională. Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze! Adevărata educaţie este educaţia clasică, cea care formează cetăţeni conştienţi de drepturile şi responsabilităţile lor, de cultura, istoria şi originile lor”, se arată în comunicatul partidului AUR.
Reacții vehemente după comunicatul AUR
Institutului Elie Wiesel a atacat acțiunea lui George Simion. „Genocidul, distrugerea unei comunităţi pe criterii etnice să fie oare un subiect minor ce poate fi expediat în cadrul unei lecţii în sistemul educaţional? (…) A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust. A nega Holocaustul este o expresie clară de a nega democraţia”, a fost reacţia promptă a Institutului Elie Wiesel.
Și ambasadorul Israelului în România, David Saranga, s-a declarat revoltat. Acesta a condamnat vehement atitudinea şi afirmaţiile jignitoare ale unor lideri politici care au considerat potrivit să califice genocidul din timpul Holocaustului drept o „temă minoră” de abordat în sistemul educaţional din România.