După decizia Tribunalului București privind falimentul Euroins, liderul AUR, George Simion, a spus că este ciudat că în România nu s-a găsit alt lichidator judiciar decât CITR Fliala București, cunoscută drept Casa de Insolvență Transilvania, aceeași companie care s-a ocupat și de falimentul City Insurance acum doi ani.
„Este cel puțin ciudat că în România nu s-a găsit un alt lichidator judiciar în afară de vestita Casă de Insolvență Transilvania”, a spus George Simion.
Problemele de legalitate privind falimentul Euroins
Vineri, pe data de 9 iunie, Tribunalul București a declarat falimentul Euroins ca urmare a solicitării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Astfel, peste 2,7 milioane de români care au polițe de asigurare la Euroins vor trebui să achiziționeze noi polițe RCA.
„Euroins este a patra societate de asigurări care a intrat în faliment, la 2 ani după City Insurance. În momentul de față, după decizia Tribunalului București privind falimentul Euroins, lichidatorul judiciar care se ocupă de City Insurance, Euroins, dar și Carpatica, este aceeași casă de insolvență, și anume CITR, cunoscută drept Casa de Insolvență Transilvania”, a afirmat liderul AUR.
Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea a precizat, la rândul său, că „din punct de vedere legal ne confruntăm cu o problemă extrem de gravă în urma deciziei Tribunalului București, pentru că City Insurance, al cărui lichidator este CITR, este debitor al Euroins. În acest caz, legea spune că nu poate exista același lichidator pentru ambele companii. Cu toate acestea, instanța de judecată a trecut astăzi cu vederea peste această problematică și i-a numit pe cei de la Casa de Insolvență Transilvania să se ocupe și de Euroins”.
„Acest lucru survine după ce în urmă cu 2 săptămâni cei din conducerea ASF au venit și au spus că ei consideră că trebuie să se numească drept lichidator acea companie care întrunește cele mai multe puncte în urma evaluării, evaluare pe care a făcut-o tot ASF. În mod firesc, ASF ar fi trebuit să știe situația în care se găsesc Euroins și City Insurance, dar și faptul că cei de la Casa de Insolvență Transilvania nu pot fi lichidatori în acest caz”, a adăugat profesorul universitar.
George Simion este de părere că decizia pronunțată astăzi de Tribunalul București, pe lângă faptul că trece cu vederea legislația în vigoare, este și una neconcurențială.
„În momentul acesta, dacă facem o radiografie a profesiei de lichidator, putem afirma fără a greși că ea nu mai există. Există doar cei de la CITR și prietenii lor.
Cele mai mari dosare ce vizează falimentul unor companii se acumulează toate în mâinile acestei companii, pe care nici măcar nu putem să îi calificăm drept lichidatori, ci mai degrabă niște dispeceri de bani publici, care, pentru a putea să își desfășoare activitatea, externalizează activitățile de consultanță, de avocatură către părți terțe. Nimeni nu i-a întrebat și nu îi întreabă absolut nimic”, a afirmat acesta.
George Simion cere demisia conducerii ASF
Potrivit liderului AUR, ar trebui ca o investigație jurnalistică sau o investigație parlamentară să aibă loc și să clarifice această situație anormală. „Cum este oare posibil ca această firmă să fie mereu numită în dosarele mari cu foarte mulți bani? Ce judecători sunt puși să se ocupe de dosarele acestea? De ce se fac că nu văd legea? Oare pentru că această firmă vine pe filiera Cluj?”
Acesta a solicitat, încă o dată, demisia conducerii ASF, o instituție inutilă, sub „supravegherea” căreia s-au prăbușit, unul după altul, lideri de piață. „ASF nu și-a făcut treaba! Ca de fiecare dată trebuie să fie cineva care ia apărarea românilor. Este datoria mea, ca lider al opoziției, să cer demisia acestor domni care au generat o criză uriașă”, a spus George Simion.